Vlad Moldoveanu, starul echipei CSO Voluntari, va participa la Raiffeisen Bank eSport Arena Streetball

Vlad Moldoveanu, care în acest sezon va evolua în Liga Națională pentru CSO Voluntari, va participa la primul turneu din campionatul de baschet 3×3 online Raiffeisen Bank eSport Arena Streetball, care are loc între 26 și 30 august.

Fostul lider al naționalei de baschet a României și unul dintre cei mai prolifici jucători români din ultimele două decenii este un mare pasionat al jocurilor pe consolă.

“De când eram mic tot joc FIFA și NBA2k. Nu prea am mai jucat până acum vreo două luni când a inceput băiatul meu cel mare să se joace. Luasem o pauză cam de când s-a născut el până acum, deci vreo șapte ani. și cum el este înnebunit după baschet, am început să îi explic una alta și m-a prins și pe mine din nou”, a povestit Vlad pentru 3la3.ro.

“Cu siguranță nu mă joc la fel de mult ca înainte dar sper să mă descurc bine pentru că nu îmi place să pierd”, a mai spus Vlad, care are programat primul meci sâmbătă, 28 august, de la ora 15.30. El va juca cu userul RealImpaler41.

Meciurile vor fi transmise în direct pe conturile de YouTube și Facebook ale Sport Arena Streetball (@sportarenastreetball), iar cei care urmăresc partidele online vor avea șansa să câștige numeroase premii la concursurile organizate pe parcursul transmisiei.

Campionatul eSport Arena Streetball va cuprinde patru etape regulate și un turneu final, la care se vor califica cei mai buni jucători și se joacă pe NBA2k20, atât pentru console Xbox One cât și pentru Playstation 4.

Campionatul eSport Arena Streetball este susținut de către Raiffeisen Bank și Mastercard și organizat cu sprijinul Tissot, Grid, Aqirys, Marvo și 2K Sports.

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.