Smoove: “Am debutat la Harlem Globetrotters în ziua în care a murit Kobe”

Era 2003, într-un mic orășel din Ucraina, pe nume Slobozhanske, când Dmitry, un puști de 13 ani, vedea pentru prima oară celebra reclamă “Freestyle” de la Nike. “Wow, trebuie să fac și eu asta!”, și-a zis atunci. Cinci ani mai târziu, în 2008, Smoove trecea granița în România, pentru a participa în calitate de freestyler, la prima sa competiție internațională, la Sport Arena Streetball. Iar la începutul acestui an debuta în Statele Unite în celebra echipă Harlem Globetrotters! Am aflat povestea lui Dmitry Krivenko la Sport Arena Streetball LIVE, pe Instagram și o redăm aici în vorbele sale.

Prima oară când am văzut reclama cu Nike nici nu-mi imaginam că se pot face atâtea lucruri cu o minge de baschet. Era ceva fabulos și mi-am zis că trebuie neapărat să fac și eu asta, să devin freestyler. Am reușit primul meu slam-dunk pe la 14 ani, cred că aveam cam 1,80 metri atunci, dar atunci când am venit prima oară la București nu credeam că o să fiu dunker. Eu știam freestyle și voiam să devin jucător profesionist de streetball. Evenimente ca And 1 sau Ball Up erau celebre și îmi doream să ajung acolo

Primul meu eveniment mare unde am fost ca dunker a fost la Moscova în 2011. Apoi am fost la London Midnigh Madness, unde l-am cunoscut pe Simon, actualul meu manager și prieten și de atunci am început să călătoresc peste tot în lume. Simon a creat apoi Dunk Elite, care adună și alți dunkeri de valoare iar călătoria noastră a devenit una magica.

Wade a greșit, dar Gordon nu merita să câștige

Aaron Gordon nu a avut mai multe dunk-uri pregătite, poate nu se aștepta să se ajungă atât de departe. Mi s-a părut că Derrick Jones a fost mult mai bine pregătit și a avut ceva în mânecă și pentru runda finală. Mie personal dunk-ul lui Gordon peste Tacko Fall nu mi-a plăcut, Gordon s-a împins mult acolo, dar după regulile NBA, după faptul că a sărit pentru un jucător atât de înalt, ar fi meritat într-adevăr un 10. Eu unul nu i-aș fi dat 10, dar cred că Dwyane Wade a cam greșit și, repet, după regulile dupa care s-a judecat concursul, Gordon ar fi meritat un 10.

Se antrenează cel puțin 3-4 ore pe zi

Am o detentă bună, altfel nu aș reuși dunkurile, dar nu sar la fel de mult precum Miller, Lipek sau Darlington. Mă bazez foarte mult pe tehnică și aduc elemente din freestyle în dunkurile mele. Fac foarte multe excerciții fundamentale cu mingea. Dribling în toate formele, îmi trec mingea prin jurul corpului cu viteză, pe după cap, o arunc, o prind, o trec printre picioare, fac cel puțin o oră și jumătate zilnic lucruri basic, fundamentale. Apoi încă două ore de freestyle sau dunk-uri în care încerc multe. Exercițiile de îndemânare cu mingea l-au ajutat mult și pe Jordan Kilganon să progreseze.

Harlem Globetrotters – a treia încercare a fost cu noroc

Eram fan al streetball-ului și eram fan al baschetului ca formă de entertainment. Iar Harlem Globetrotters sunt cei mai buni și îmi doream să ajung în echipa lor. Prima oară l-am întrebat pe Chris Staples prin 2016 cum pot face. El era atunci rookie în echipa celor de la Harlem. M-a ajutat să intru în legătură cu ei, le-am trimis mai multe clipuri video cu ceea ce știam să fac și mi-au zis ok, te vom contacta noi. Pentru câțiva ani nu am mai avut ocazia să vorbesc cu ei și eram pregătit să renunț. Apoi în 2018 au avut spectacol la Budapesta și am fost acolo. Am vorbit cu scouter-ul lor care mi-a zis da, știm de tine, avem contactul tău, te vom căuta noi. Apoi iarăși nimic. Mi-am scos din cap chestia cu Harlem, mă concentram pe lucrurile mele, pe You Tube, pe dunkuri, pe freestyle. Spre finalul lui 2019 m-a sunat Chris Staples, care m-a întrebat dacă mai vreau să fac parte din Harlem. Eram în al nouălea cer. “Da, vin imediat!”. Am zburat în Statele Unite, am trecut probele, erau mai mulți candidați, am intrat în training camp și eram pregătit.

Primul meu meci pentru Harlem a fost în ziua în care a murit Kobe Bryant. Eram toți răvășiți, nu știam ce să credem, ne doream să nu fie adevărat ce auzisem la știri. Sentimentele erau amestecate, dar echipa și staff-ul celor de la Harlem sunt toți profesioniști și am intrat pe teren. Oamenii ne așteptau, voiau să ne vadă și de îndată ce am intrat pe teren am încercat să uităm totul.

Când am pășit pe teren îmbrăcat cu acel maiou, cu Harlem pe piept, cu numele meu pe spate, fiind în Statele Unite, patria baschetului, când am făcut parte din acel așa numit “cerc magic” de la centrul terenului, unde fiecare jonglează cu mingea, a fost într-adevăr un vis devenit realitate. Țin minte că am încheiat acel cerc magic cu trei mingi învârtite deodată, două pe mâini și una pe un pix pe care îl țineam în gură și parcă fusesem tot timpul acolo. N-a fost cea mai bună zi pentru baschet, dar a fost o zi incredibilă pentru mine!

 

Citește și: