Performanțe de top la categoria U18

În clasamentul oficial FIBA 3×3 al federațiilor, echipa feminină a României U18 este pe locul 7 în Europa. Cele mai bune junioare din țară au fost weekend-ul trecut la Poli Arena, duelându-se într-o grupă de foc. Un total de 15 jucătoare au intrat în competiție, unde 6 meciuri în faza grupelor au stabilit și finalistele, Rezervat CFR si Splash. Rezervat CFR a fost echipa care s-a impus cu scorul de 13-9 în finală, împotriva jucătoarelor de la Splash. Fiind o singură grupă, cele două echipe s-au întâlnit și în acea fază, scorul fiind identic.

Sorina Oinaru a fost jucătoarea cu cele mai multe puncte înscrise pe durata evenimentului, cu un total de 18. De altfel, 4 din primele 5 jucătoare din topul celor mai bune marcatoare au fost cele de la Rezervat CFR, intrusul fiind Bianca Sîrbu de la Splash. Pentru Sorina a fost cel de-al treilea turneu Sport Arena Streetball la care a participat. Seria ei de victorii consecutive se prelungește, câștigând toate cele trei turnee.

 

Coechipierele ei sunt înrudite cu baschetul 3×3, Alexia Frîncu și Ioana David jucând în aceeași echipă încă din 2016, în timp ce Anisia Pușcașu a participat la trei turnee anul trecut fiind întotdeauna printre cele mai bune 3 echipe.

 

Sîrbu Bianca de la Splash a fost a doua cea mai bună marcatoare, cu 17 puncte. Anul trecut ea a participat la toate turneele Sport Arena Streetball, terminând pe locurile 3, 1, 4, 2. Pentru Ioana Toma a fost al șaselea turneu Sport Arena, al cincilea în care a ajuns în finală. Pentru Irina Teodosiu a fost primul turneu Sport Arena din acest sezon, după ce anul trecut a jucat finala în toate cele 4. Andreea Iosif, a două jucătoare româncă din clasamentul FIBA3x3 U18 a avut un turneu dificil, ea fiind obișnuită cu finalele la Poli Arena.

 

Dacă la U18 feminin s-au înscris doar 4 echipe, la băieți situația a fost cu totul diferită. Un total de 29 de echipe au participat la oprirea a doua din sezonul 2022. Finala a fost câștigată de candy shop, 18-15 în fața celor de la Nurofen. Marc Mitrică a fost jucătorul cu cele mai multe puncte pentru echipa câștigătoare în finală (7), fiind singurul din echipa sa cu aruncări de la distanță în meciul decisiv.

Matei Constantinescu a fost însă coșgheterul categoriei, adunând 34 de puncte în cele 6 meciuri jucate de echipa lui. A fost doar al patrulea turneu Sport Arena pentru el, primul unde reușește și victoria.

Alexandru Costea s-a alăturat fenomenului anul acesta, reușind să câștige la doar al doilea eveniment. În aceeași echipă, dar la polul opus al experienței este Luca Cârstea, unul din cei 4 jucători români din clasamentul FIBA 3×3 U18.

Pentru Nurofen, cel mai bun marcator atât din finală cât și din întreg turneul a fost Mihai Călintaru cu 9, respectiv 27 de puncte. În echipa sa au fost și Cezar Unitu, Andrei Călintaru și Andrei Constantin, câștigători anul trecut în cel de-al treilea turneu Sport Arena Streetball.

Numărul total de echipe înscrise la această categorie a fost mai mare față de precedentul turneu, iar pentru următoarele așteptăm ca entuziasmul să crească. Fenomenul 3×3 se răspândește printre jucătorii U18, iar noi suntem bucuroși pentru tinerii care se întorc, dar și pentru noii recruți.

Circuitul Sport Arena Streetball 2022 este susținut de Mastercard, Superbet, Nike, Tissot, Horizon, Azuga, Federația Română de Baschet, Ideal Board Games și Red Bull iar radio-ul oficial al competiției este Kiss FM.

 

Citește și: