Last man standing – sau despre Mecca baschetului

de Adrian Popa

FIBA 3×3 World Tour 2012, Mastersul din New York. 59 de jucatori si o legenda. James “Speedy” Williams. The last man standing.

La 46 de ani este cunosut pe toate playgroundurile din New York. Face parte dintr-o specie cu totul aparte, “The New York City Point Guard”. O specie din care au facut parte Bob Cousy, care undeva prin anii 60 a jucat cateva meciuri si in Romania, cu o nationala americana, Nate Archibald sau Lenny Wilkens, toti in Hall of Fame.

O specie care mai apoi s-a perpetuat prin jucatori precum Kenny Anderson, Mark Jackson, Rod Strickland, Jamaal Tinsley, Sebastian Telfair sau Rafer “Skip to my Lou” Alston. Cu exceptia lui Mark Jackson, care, cu toate ca n-a cucerit niciun titlu NBA, a avut o cariera impresionanta in NBA, restul au fost glorii efemere.

Au fost exceptiile care confirma o regula aplicata altor zeci de ”NYC Point Guards” si nu numai: cine se naste pe playgroundurile din New York, ramane pe playgroundurile din New York. Este mentalitatea terenurilor de beton, a inelelor cu zale si a meciurilor unde daca nu e sange, nu e nici fault.

“Unlike any other place on this planet, having a million people in New York know who you are and what you do is more rewarding than having a million people around the country watch you on TNT or collecting a check with a million dollars on it” – Scoop Jackson, ESPN.

“Spre deosebire de orice alt loc de pe aceasta planeta, daca un million de oameni din New York stiu cine esti si ce faci, este o recompensa mult mai importanta decat daca un million de oameni din intreaga tara te vad la TNT sau daca incasezi un cec de un million de dolari” – aceasta este mentalitatea jucatorilor care vara de vara rup terenurile in doua, de multe ori de la egal la egal cu starurile din NBA sau chiar peste.

Zeci de jucatori de pe playgroundurile din NYC ar fi putut ajunge in NBA si cativa cu siguranta in Hall of Fame. Majoritatea au esuat din cauza anturajului, a problemelor disciplinare, a notelor slabe de la scoala, a drogurilor si cate si mai cate.

In frunte cu, cine altul, Earl “The Goat” Maningault si semnatura sa – double dunk (se spune ca dadea de sus cu dreapta, prindea mingea cu stanga, o trecea din nou in dreapta si mai dadea o data de sus, totul in aer, fara sa se agate de inel).

Continuand cu James „Fly” Williams (63 de puncte contra lui Moses Malone), Richard „Pee Wee” Kirkland (a refuzat un contract cu Chicago Bulls spunand ca face banii in cateva zile, pe strada), Joe „The Destroyer” Hammond (50 de puncte contra lui Julius “DR J” Erwin, in Rucker Park) sau Lloyd „Sweet Pea” Daniels (trei scoli in patru ani, dat afara de la UNLV pentru posesie de droguri, a jucat cateva sezoane in NBA dupa ce si-a revenit in urma ranilor provocate de un duel armat).

Sunt doar cateva din sutele de nume si zecile de legende locale. Robert „Master Rob” Hokett, God Shammgod, Khalid Reeves, Kareem „BKS” Reid, Ed „Booger” Smith, Molloy „The Future” Nesmith, Mike „Smooth” Campbell, Omar Cook, Larry Ayuso, Shaheen Holloway sau Ed Cota sunt altele.

“What’s the point in being Jamaal Tinsley, a quasi-respected midlevel starting point guard for the Pacers, but having no one north of 110th Street honor you as “dude” in the summer” – Scoop Jackson, ESPN

“Degeaba esti Jamaal Tinsley, un cvasi-respectat conducator de joc de nivel mediu, titular la Pacers, daca nimeni de la nord de 110th Street nu te onoreaza cu apelativul “dude” de-a lungul verii”.

Cam asa s-ar traduce si conceptia despre viata a legendei James “Speedy” Williams, pierdut acum, in 2012, printre alti 59 de jucatori, la Mastersul FIBA 3×3 de la New York.

A fost pe scena cu Jay-Z la MTV Music Awards, a jucat in Above the Rim alaturi de Tupac Shakur, a aparut in jocul Playstation Street Hoops. In 2007, in fata la Mecca baschetului profesionist, Madison Square Garden, termina ultimul in picioare (The Last Man Standing) la o competitie de unu la unu la care participasera vreo cateva sute de jucatori din intreaga America. Avea 42 de ani si pleca acasa cu un cec de 5000 de dolari si un inel de campion.

Ar fi putut avea vreo trei-patru inele de campion in NBA, un cont de cateva zeci de milioane de dolari iar faima ar fi insemnat mult mai mult decat aparitiile sporadice in lumina reflectoarelor.

Insa probabil nimeni nu i-ar mai fi spus “what’s up dude” atunci cand ar fi intrat in custile de sirma cu asfalt incins pe jos acolo unde se nasc adevaratele legende. Acolo unde, de fapt, e Mecca baschetului.

Material realizat cu sprijinul lui George Bucur