Cei mai buni jucători români la începutul anului 2023

Suntem în offseason, dar imediat vine vremea caldă, potrivită pentru baschetul 3×3. După un 2022 în care numărul evenimentelor atât naționale cât și internaționale a crescut, anul 2023 se anunță și mai ocupat pentru 3×3. Iată cine intră în noul an drept cel mai bun jucător care reprezintă România.

Andrei Oprean este sportivul român cu cele mai multe puncte în clasamentul oficial FIBA 3×3. Anul trecut a avut un sezon plin, început în mai la Campionatul Național Indoor și terminat în septembrie la World Tour. Primul rezultat important pentru el a venit chiar la prima etapă din Liga Națiunilor în Israel, acolo unde România a trecut de Grecia și țara gazdă. Oprean a jucat la cinci din cele șase opriri ale conferinței de Sud din Liga Națiunilor, ultimele două fiind cele din România, de la Park Lake Shopping Center.

La turneele Sport Arena a participat doar la primul și la cel final. În ambele etape, echipa sa a ajuns în finală. La primul turneu, Constanța 1, echipa lui Oprean a pierdut în fața echipei Constanța 2. La turneul final al sezonului 2022 Sport Arena Streetball, Oprean a făcut echipă cu Dani Mâinea, Vlad Corpodean  și Mario Lazăr și au terminat cu cinci victorii pentru a-și rezerva locul în calificările turneului World Tour de la Utrecht. Acolo, băieții de la Constanța au fost învinși de Venice cu 21-20, și au câștigat cu Ventspils 21-20, și datorită coșaverajului, și-au asigurat locul pe tabloul principal cu cele mai bune echipe ale lumii. România a fost din nou la World Tour, după 7 ani, iar Andrei Oprean a avut 6 puncte și 3 pase cheie într-o grupă cu Vienna și Sakiai Gulbele, finalista și locul 9 la turneul final de la Abu Dhabi. Din păcate, chiar dacă a fost unul dintre cei mai buni jucători ai sezonului, nu fost selecționat pentru lotul de patru care a reprezentat România la turneul final al Campionatelor Mondiale de tineret de la București.

Pe locul al doilea în clasamentul României la categoria Open este Alexandru Coconea. El a participat în 14 turnee 3×3 sezonul trecut, din luna mai până în septembrie. A debutat cu o finală, la Campionatul Național Universitar de 3×3, pierdută 21-17. A făcut echipă cu Oprean la primul turneu Sport Arena din sezon și a pierdut din nou în acea finală 100% constănțeană, 21-18. Alex Coconea a fost și în echipa României care s-a luptat pentru calificarea la Europene în Constanța, misiune neîndeplinită de tricolori, după o înfrângere la limită cu Muntenegru, 22-18.

Căpitanul echipei naționale din Liga Națiunilor a fost prezent pentru 5 din cele 6 etape ale circuitului, unde a jucat două finale cu România, una câștigată, cealaltă pierdută. România a pierdut un meci pe muchie de cuțit în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor în Constanța, 21-20 cu Israel. Țara noastră a terminat competiția pe locul al șaselea, iar Coconea a fot cel mai bun marcator, cu 16 puncte. Ultimul turneu din an jucat de Coconea a fost Campionatul Mondial FIBA 3×3 U23, desfășurat la Circul Metropolitan București, competiție unde România a fost eliminată în grupe, după o victorie și trei înfrângeri.

Christian Chițu a fost și el unul dintre cei mai activi români sezonul trecut în baschetul 3×3. S-a impus la Campionatul Universitar, a fost și el în echipă cu Oprean și Coconea la primul turneu Sport Arena, cât și în Circuitul Ligii Națiunilor. La turneul de calificare pentru Campionatul European desfășurat la Constanța, Chițu a înscris cele mai multe puncte pentru România, 19, în doar 3 meciuri. Chițu a terminat sezonul 3×3 la Mondialul de sub 23 de ani, acolo unde a fost unul dintre cei mai buni marcator al României, cu 16 puncte, la egalitate cu Blaj-Voinescu.

Un alt membru al echipei României în Liga Națiunilor în 2022 a fost Nicolae Ciucă, la primele sale experiențe internaționale în baschetul 3×3. Câștigător la Campionatul Universitar alături de Chițu, Ciucă a participat și la primele 4 opriri ale conferinței de Sud din Liga Națiunilor. A venit la un singur turneu Sport Arena, al treilea, acolo unde s-a oprit în semifinale, într-o echipă cu frații Mâinea și Vlad Corpodean.

Cinciul care completează lotul româniei de anul trecut din Liga Națiunilor și totodată, clasamentul de cei mai buni 5 jucători tricolori la început de an este Aurelian Gavriloaia. El a avut o vară cu doar 8 evenimente, începută chiar la Poli Arena, acolo unde a terminat pe locul 3 primul turneu #SAS2022. În finala Ligii Națiunilor, Gavriloaia a avut 16 puncte în 3 meciuri. La doar 21 de ani, Gavriloaia a fost cel mai tânăr membru al echipei și în prezent este cel mai bine clasat jucător român la categoria U23.

U23

Al doilea în clasamentul U23 este cineva chiar mai tânăr, Zoltan Zerkula, la doar 20 de ani. Toată activitatea sa în baschetul 3×3 a început anul trecut, unde a participat la toate etapele conferinței Europa de Est în Liga Națiunilor U21, competiție în care România a avut cea mai bună clasare pe locul 5 din 6 echipe.

Pe locul al treilea în clasamentul U23 este Arnold Stoicescu, coechipier cu Zerkula la U21 sezonul trecut, și integralist la turneele Sport Arena Streetball 2022. Alături de Agro Squad, s-a clasat pe locurile 11, 7, 12, 12 și 9 anul trecut. A fost al 22-lea cel mai bun marcator la categoria Open Masculin, cu 65 de puncte.

Marian Cochela are 19 ani și este al patrulea cel mai bun român la categoria sub 23 de ani. Anul trecut a jucat la 8 turnee, și a fost unul din cei care au beneficiat pentru prima oară de categoria U21 la turneele #SAS2022. Locul unde a început Cochela sezonul, cu un loc 3 la al doilea turneu SAS. Și el membru al României în Liga Națiunilor U21, a terminat anul jucând la categoria Open la turneul 4 Sport Arena.

George-Blaj Voinescu s-a alăturat României în Liga Națiunilor în a doua parte a sezonului 2022. Doar 5 evenimente pentru el în 2022, an care a început cu turneul al doilea #SAS2022 și care s-a terminat cu Mondialul U23 de la Circul Metropolitan București. Scena unde a împărțit titlul de coșgheter al României cu Chițu, amândoi cu 16 puncte.

U18

Cel mai bine clasat junior român în clasamentul oficial FIBA3x3 este Herea Ștefan, la doar 16 ani. Anul 2022 l-a început pe terenul de 3×3, în ianuarie la Campionatele Municipale și l-a terminat în același loc, la același eveniment, în decembrie. A câștigat ultimele 5 turnee pe care le-a jucat, inclusiv Finala Sport Arena 2022 și turneul 4 #SAS2022. De fapt, el a jucat 4 turnee SAS în acest an, de fiecare dată în finală, de 3 ori titlu. 

Pe locul doi la această categorie se află Călin Niță. Sportivul cu dublă cetățenie, româno-germană, a participat la 11 evenimente în 2022. Majoritatea în Germania, acolo unde a avut rezultate bune, fiind pe podium la șapte turnee din nouă, câștigând 4. A participat la turneul de calificare pentru Europeanul de sub 17 ani, reprezentând România.

La câteva sute de puncte în spatele său se află Robert Spoitoru. Prezență completă pentru el în sezonul #SAS2022, sezon început cu o finală, pierdută însă. La al doilea turneu echipa sa a terminat pe locul 7, cea mai slabă clasare a lui din an. Au urmat apoi 3 podiumuri, inclusiv titlul în turneul 4, și turneul final câștigat. Spoitoru s-a impus și la ultimul turneu U18 din 2021, apărându-și coroana. El a fost și cel mai bun marcator sezonul trecut, cu 145 de puncte în 25 de meciuri. 

Ștefan Sebastian Niculae și-a adunat punctele în 2022 la turneele SAS și la Campionatele Municipale. La Sport Arena a participat la 4 turnee, de fiecare dată în top 5, niciodată însă pe podium. Însă, la Municipalele din decembrie 2022, a terminat pe locurile trei și doi. Echipa lui a pierdut semifinala de la turneul Final împotriva celor care au devenit campioni, la un singur punct. 

Top 5-ul este completat de Cristi Banu, coechipier al lui Ștefan Niculae la ultimele 3 turnee #SAS2022. Banu a participat la toate turneele Sport Arena de sezonul trecut, cea mai bună clasare fiind locul al treilea la evenimentul de debut. A fost integralist al doilea sezon la rând și este în continuare în căutarea primei victorii la Sport Arena. Poate al treilea an va fi cu noroc pentru el.

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.