Baschet și cinema: De pe platoul de filmare pe teren și invers

Acum trei nopți a avut loc cea de a 93-a ediție a premiilor Oscar, o seară unde din nou spiritul baschetului a fost simțit după ce filmul „Two Distant Strangers” a câștigat premiul pentru cel mai bun scurt metraj cu acțiune live. Legătura dintre acest film și lumea baschetului este făcută prin intermediul lui Kevin Durant și Mike Conley, parte a echipei de producători executivi ai filmului. Ne amintim cu drag și de Kobe Bryant care a devenit în 2018 primul campion al vreunui sport, câștigător de Oscar, la categoria cea mai bună animație de scurt metraj „Dear Basketball”.

Tranziția de pe teren la Hollywood datează de ceva vreme, rezultatele apărând in prezent dar pentru a culege roadele de acum, semințele au fost puse de Michael Jordan prin „Space Jam” în 1996, de Ray Allen în „He Got Game” în 1998 și mulți alții. „My Giant” nu a fost despre baschet dar a fost un film cu un box office 8 milioane de dolari avându-l pe Gheorghe Mureșan în rol principal, alături de Billy Cristal, starul de la Holywood fiind un mare fan al baschetului.


Kevin Garnett a debutat la Hollywod prin „Uncut Gems”, un film cu mare succes în care superstarul din NBA a avut un rol important interpretat fără reproș, un film în care nu baschetul era ideea principala dar a dat culoare plot-ului.

În categoria de filme cu baschetbaliști despre baschet este și comedia „Uncle Drew” care prezintă o colecție interesantă de talente din NBA precum Kyrie Irving, Shaq, Chris Webber, Reggie Miller, Nate Robinson dar și Lisa Leslie din WNBA. O comedie care celebrează streetball-ul și iubirea pentru comunitatea baschetului în parc, chiar în Rucker Park, reperul baschetului de stradă.

Mai există și categoria de filme despre baschet fără vedete din lumea NBA-ului, probabil mai încântătoare din punct de vedere al jocului actoricesc, iar aici cortina se deschide cu „White Men Can’t Jump” sau „Hoop Dreams”, filme care au făcut furori la mijlocul anilor 90. Apoi nu putem să trecem cu vederea „Love and Basketball”, o poveste romantică pe terenul de baschet care chiar și la 20 de ani de la lansare rămâne un film de referință despre sportul pe care îl iubim. Și desigur cine poate uita „Coach Carter”, poate unul dintre cele mai bune filme cu și despre baschet realizate vreodată.

Kevin Hart este un actor de comedie gigantic, despre care se poate spune că s-a dovedit a fii decent și pe parchet, nu degeaba a câștigat de 4 ori MVP în meciul vedetelor din cadrul weekend-ului All-Star. Doar un singur alt actor a câștigat un astfel de trofeu, Michael Rapaport. Amândoi comedianți, amândoi fani ai baschetului, îi vedem des pe locurile de la marginea terenului.

Mahershala Ali, primul musulman câștigător al Oscarului, câștigător de două ori al premiului pentru cel mai bun actor într-un rol secundar a jucat peste 90 de meciuri în 4 sezoane pentru Universitatea St. Mary.

Unul din motivele pentru care Denzel Washington și Adam Sandler și-au dorit să facă filme cu baschetbaliști și despre baschet este dragostea lor pentru acest sport.

O poveste interesantă care arată legătura puternică dintre baschet și actori este cea a organizării secrete timp de 25 de ani, în fiecare duminică, a unui joc de baschet în curtea regretatului actor Garry Shandling. Până la moartea sa, organiza meticulos în fiecare sfârșit de săptămâna un joc de baschet unde participau celebrități precum Sarah Silverman, Sacha Baron Cohen, Will Ferrell, Brad Pitt, Adam Sandler și Judd Apatow, care nu aveau voie să vorbească despre acest eveniment și toți se conformau din respect pentru proiect și pentru baschetul de stradă.

Și în România avem actori renumiți care sunt pasionați sau au practicat baschetul. Șerban Pavlu a fost unul dintre jucătorii de bază în echipa liceului Ion Neculce în anii 90 și a rămas pasionat până în prezent de acest sport.

Anghel Damian, scenarist și actor în serialul Vlad, a crescut jucând baschet pe celebrele terenuri din Parcul Tei din București.

Și nu putem încheia acest articol fără a menționa doi dintre cei mai celebri fani ai unor echipe din NBA, care provin din lumea cinematografiei.

Regizorul Spike Lee este un fan înrăit al celor de la New York Knicks iar de la locul său pe marginea terenului de la Madison Square Garden a devenit mai celebru decât era în timpul legendarelor dispute dintre Knicks și Pacers din anii 90, atunci când se contra deseori cu Reggie Miller. De altfel Lee este unul dintre protagoniștii documentarului “Winning Time” realizat de către ESPN despre acea rivalitate. Lee se află și în spatele faimoaselor reclame “Must be the shoes” la ghetele Air Jordan.


Dincolo, pe Coasta de Vest, pleiada de vedete de la Hollywood care sunt prezente la meciurile echipelor din Los Angeles pălește pe lângă fanatismul lui Jack Nicholson. Cu un loc asigurat pe viață la marginea terenului, pentru care plătește peste 100.000 de dolari pe an, Nicholson este una dintre figurile legendare din anturajul echipei. Actorul, care a asistat la perioada de glorie din anii 80 a echipei cu Magic Johnson și Kareem Abdul Jabbar în teren, a povestit că atunci când l-a cuncoscut pentru prima oară pe regretatul Kobe Bryant s-a dus la el cu o minge de baschet și l-a întrebat dacă nu vrea să îi ofere propriul autograf, starul în devenire rămânând perplex.

O altă poveste celebră cu Nicsholson vine de pe vremea când filma la The Departed, film regizat de Martin Scorseze, în care au mai jucat Matt Damon și Leonardo diCaprio. Mare parte a filmului a fost turnat în Boston, orașul rivalei de-o viață a celor de la Lakers. După prima zi pe platourile de filmare Nicholson a observat că sunt persoane care purtau tricouri sau șepci cu Celtics și a cerut companiei de producție ca pe toată perioada filmărilor să fie interzise toate obiectele care aduc aminte de echipa din Boston.

 

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.