Faceți Coș, Să-nceapă Baschetul! 13 motive pentru care nu aveți voie să ratați startul sezonului 13 la Nike 3×3 Challenge, în ParkLake

Sezonul de baschet 3×3 debutează, vineri seară, începând cu ora 18.00, cu Nike 3×3 Challenge, primul turneu marca Sport Arena Streetball din 2017, în incinta ParkLake Shopping Center din București.

  1. Jucătorii au dor de 3×3 și vin cu poftă mare de competiție.

Al 13-lea sezon competițional organizat de Sport Arena Streetball a început cu record doborât: Peste 70 de echipe s-au înscris pe platforma www.3la3.ro în primele cinci minute de la deschiderea procedurii de înregistrare. Locurile disponibile pentru cele patru categorii – sub 14 ani, sub 18 ani, Open (peste 18 ani) și Veterani (peste 35 ani) – atât la masculin cât și la feminin, s-au epuizat, astfel, în timp record. În urma validării în ordinea înscrierii și a completării procedurii, 56 de echipe au fost acceptate în competiție.

  1. Trei zile pline, cu buget zero

După cheltuieili de Paște, cheltuieili de 1 mai… un week-end cu distracție și zero cheltuieili sună, cu siguranță, tentant. Peste 200 de participanți vor juca baschet 3×3 la Nike 3×3 Challenge, în perioada 5-7 mai, așa că distracția începe vineri seară și ține până duminică seară, atunci când vor fi desemnați câștigătorii trofeelor și premiilor în valoare totală de 25.000 de lei.

  1. Participare internațională în lupta pentru punctele FIBA 3×3

În competiția Open masculin, cele mai bune echipe de baschet trei la trei din țară, dar și echipe din Serbia și Bulgaria, reiau bătălia pentru punctele din clasamentul mondial FIBA 3×3 World Rankings și pentru premiul în bani în valoare de 4500 de lei acordat câștigătoarei. Campioana fiecărei categorii de vârstă se califică automat la turneul Master al circuitului național de baschet 3×3 marca Sport Arena Streetball, acolo unde, la Open masculin, miza o reprezintă biletele pentru FIBA 3×3 World Tour, etapa de la Debrecen.

  1. Trebuie să o vedeți și pe asta: FCSB schimbă acum și mingea

Fotbaliștii de la FCSB pun și ei deoparte pentru câteva ore grija luptei pentru titlu în Liga 1 și vin să vadă cum se fuge, cum se dă la coș și cum se simte baschetul jucat la un singur panou, la Nike 3×3 Chellenge.

  1. Vin baschetbaliștii “cu mișcările la ei”

Campionii Europei la freestyle, Da Move Crew, ajung la București direct din Italia, pentru a face un show acrobatic à la “Harlem Globetrotters”, la Nike 3×3 Challenge, în ParkLake.

  1. Cu ochii pe mingea portocalie între două reprize de shopping și o tură cu hidrobicicleta pe lacul Titan

Dacă iubești sportul, dar un meci de fotbal pare interminabil, mai ales după un duel în Champions League al echipelor din Madrid, iar tentația de a merge la un meci clasic de baschet scade când îți amintești că sala de joc este veche, mică și prăfuită, atunci o vizită de weekend, în mall-ul prieten-cu-natura, la terenurile în jurul cărora muzica se aude non-stop, este soluția ideală.

  1. Format croit pentru “era vitezei”

La Nike 3×3 Challenge, organizat de Sport Arena Streetball, acțiunea este comprimată, victoriile se impart rapid, iar show-ul este completat de muzică, dans, invitați și jonglerii, concursuri și provocări care se lasă cu premii oferite de Nike și ParkLake pentru fanii care urmăresc competiția din tribună.

  1. Faceți cunoștință cu următoarea disciplină olimpică

Baschetul 3×3 are șanse mari să intre în programul olimpic: decizia finală a Comitetului Internațional Olimpic va fi cunoscută în vara acestui an.

  1. Organizatorii pun la bătaie 4 super-perechi de ghete de baschet

Cea mai mare surpriză pregătită de organizatori celor care nu vor juca, dar care vor completa din tribună spectacolul Nike 3×3 Challenge, este o tombolă cu premii care pot înnebuni orice pasionat de baschet: patru perechi de ghete și 12 mingi Nike. Extragerile vor avea loc sâmbătă seară, respective duminică seara.

  1. Show-urile Sport Arena au ajuns până în Abu Dhabi

Sport Arena Streetball știe să facă un eveniment total. Unul dintre cei mai vechi promotori ai baschetului 3×3 în Europa, organizatorul român a primit una dintre cele mai importante recunoașteri atunci când a fost ales de FIBA să organizeze Finala 3×3 World Tour, în Emiratele Arabe Unite.

  1. Nu ați prins loc în concurs? Tot aveți șansa de a înscrie la coș

Pe lângă cele două terenuri oficiale pe care se va desfășura competiția, organizatorii au pregătit un al treilea teren, amplasat în Main Square, la parterul centrului comercial, unde oricine poate să-şi încerce în fața coșului aptitudinile de baschetbalist.

  1. E baschet 3×3, deci vin majoretele!

Dansurile majoretelor sunt întotdeauna unele dintre cele mai savurate momente ale zilelor de concurs. Nu vor lipsi demonstrații de street-dance și muzică non-stop.

  1. Dați o fugă și până la singurul magazin de echipament sportiv dedicat baschetului

Iubitorii de baschet sunt aşteptaţi la magazinul Nike din ParkLake, etajul 1, care pune la dispoziţie o selecţie mare de produse dedicate acestui sport. Acesta este singurul magazin Nike din România dedicat baschetului, aici aflându-se cele mai noi colecţii marca Jordan, LeBron James, Kyrie Irving, Kobe Bryant şi Kevin Durant.

Nike 3×3 Challenge este un eveniment marca Sport Arena Streetball organizat cu sprijinul ParkLake Shopping Center și al Direcției pentru Sport și Tineret al Municipiului București. Evenimentul este susținut de: Nike, ProFM, Corner Tree Cafe ParkLake și Gatorade.

 

Related posts