Săptămâna viitoare, între 1 și 2 iulie, a 10-a etapă a circuitului internațional feminin se va disputa la Circul Metropolitan București. Fanii baschetului din capitală vor avea ocazia să vadă o parte din cele mai bune jucătoare din lume. Două dintre primele trei baschetbaliste conform clasamentului oficial veni la București! Una dintre ele joacă chiar la Rapid. De la viitoare staruri la nume consacrate, trecând prin veteranele care știu cum se câștigă, vă prezentăm 5 jucătoare care merită toată atenția ta la acest turneu.
1.Hortense Limouzin – Rapid
Micuța jucătoare din Franța ocupă locul al doilea în clasamentul individual oficial. Medaliată cu aur atât la europene cât și la mondiale, Limouzin joacă de anul trecut pentru echipa din România. Recent, la etapa din Amsterdam, franțuzoaica a înscris cele mai multe puncte, 31. Atunci Rapid a pierdut finala împotriva echipei Țărilor de Jos.
Sezonul trecut, Limouzin a fost a doua cea mai bună marcatoare din circuit, cu un total de 181 de puncte, cu doar 21 mai puțin decât principala marcatoare, Janis Boonstra, care însă a avut și cu 8 meciuri mai mult.
2. Noortje Driessen – Țările de Jos
Deși Janis Boonstra este pe locul 3 în clasamentul oficial, cea mai bună jucătoare pentru echipa Țărilor de Jos în acest moment este Noortje Driessen. MVP la Amsterdam, cea mai bună marcatoare a echipei sale în acest sezon, Driessen a mai jucat la Circul Metropolitan în 2022. Naționala de U23 a Țărilor de Jos obținea atunci medalia de bronz.
Driessen a fost numită în 2025 MVP-ul competiției atât la European cât și la Mondial!
3. Marie Reichert – Germania
Germania este pe locul al treilea în clasament, și asta se datoreaza în mare parte lui Marie Reichert. Medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2024, Recihert este cea mai bună marcatoare pentru Germania în acest sezon și a patra la general, cu 80 de puncte în 15 meciuri.
Reichert este lidera sezonului și la capace, cu 13. În plus, nimeni nu are mai multe buzzer beaters decât ea (2).
4. Kamile Nacickaite-van der Horst – Lituania
La 36 de ani, Kamile Nacickaite-van der Horst continuă să fie principala armă ofensivă a Lituaniei. La turneul din Manila, unde naționala sa a pierdut finala, ea a fost cea mai bună marcatoare, cu 39 de puncte în 5 meciuri! Nacickaite-van der Horst are în palmares un bronz european, obținut în 2023, dar și un aur, în același an, la Jocurile Europene.
Ea și-a făcut debutul în baschetul 3×3 în România, la turneul de calificare pentru European din anul 2021, desfășurat în Constanța.
5. Alina Podar – România
După ce anul trecut a jucat în echipa Rapidului, sezonul acesta Alina Podar face parte din echipa României. Singura jucătoare din România din top 50, Podar are deja peste 10 ani experiență în acest sport. Ea a reprezentat România la Mondialul U18 din 2015, dar și la campionatele europene și mondiale de seniori.
La finala circuitului Nations League din 2021, Alina Podar a fost cea mai bună marcatoare, cu 31 de puncte în 3 meciuri, cu un punct mai mult decât cea care a fost desemnată MVP, Hortense Limouzin.
Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 2 din București.
