Un jucător reprezentativ de baschet nu doar pentru România și un om care a dus noțiunea de sportiv foarte departe de zona obișnuită de confort, Virgil Stănescu a povestit drumul său în baschet, rolul educației în sport, relația business-sport și sentimentul special pe care i-l oferă meciurile de baschet 3×3 într-un dialog unu la unu purtat LIVE, pe Instagram, pe care îl rezumăm în continuare.
Începuturile
M-am apucat târziu de baschet, la 17 ani. Mai cochetasem cu sportul, dar niciodată organizat până atunci. Atunci la CSS 1, cu Puiu Stoica am început să intru și în meciuri și mi-a plăcut. Mai jucam și în curtea liceului și eram din ce în ce mai atras. Apoi am avut o ascensiune foarte rapidă, cu anii petrecuți la SOCED, unde am avut noroc să fiu parte dintr-o echipă tânără și să nu frec banca, apoi echipa națională de tineret și echipa națională de seniori.
3000 mărci pe lună? O Dacia?
Un agent din Germania, căruia profesorul Ionică Nicolau îi povestise de mine, a primit o casetă de trei minute cu mine, în care păream cel puțin Kareem Abdul Jabbar (râde). Erau vreo 20 de coșuri adunate dintr-un campionat întreg. Trei colegii din Statele Unite s-au arătat interesate de mine. A fost o decizie foarte grea. Jucasem bine în acel sezon, și atunci am avut oferte din liga a doua din Spania, de la echipa lui Toni Alexe din Ungaria, care îmi oferea 3000 de mărci pe lună, erau bani mulți pe vremea aia, precum și de la o echipă din România care atunci când am discutat cu ei mi-au zis, uite, mergi jos în parcare și poți să îți alegi o Dacia.
Am crezut însă în ideea de State, am crezut în educație, părinții mei sunt ingineri, o vedeam ca pe o situație câștigătoare pe termen lung. Iar pe lângă educație m-am gândit că din SUA mă voi întoarce cu o altă carte de vizită.
11 ore de zbor pentru meciurile din deplasare
După un an la St. Petersburg am primit o ofertă de la Vladivostok. Îi știam, jucasem contra lor. Inițial am zis, nu, era totuși foarte departe. Dar nu este un răspuns nu tocmai pe placul rușilor și au venit cu o ofertă de nerefuzat. Când am ajuns acolo, McDonalds nu ajunsese încă (nota autorului: nici în prezent în Vladivostok nu există McDonalds). Pentru meciurile din deplasare petreceam două săptămâni la Moscova, pentru a ne acomoda cu fusul orar, sunt șapte ore diferență, iar apoi jucam trei-patru meciuri la rând. Cred că jumătate din sezon am petrecut-o la Moscova și în avioane. Zborul Vladivostok-Moscova durează 11 ore. În pre-sezon mergeam să jucăm în China sau în Japonia, era mai convenabil.
Ginobili, Marc Gasol sau Udonis Haslem printre adversari
Am jucat de-a lungul carierei în toate cupele europene, Euroligă, Eurocup, FIBA Europe, i-am avut ca adversari pe Ginobili, pe Marc Gasol, pe Udonis Haslem pe vremea când eram în colegiu.
Relația business-sport
Am pornit acest proiect, Sports Hub, tocmai din nevoile pe care le-am avut la rândul meu ca sportiv, pe care le-am văzut cât am fost manager la Steaua. M-am gândit că sindicalizarea unor nevoi din sportul românesc poate duce către o direcție orientată către industrie, căci sportul asta și este, o industrie.
Mi s-a părut destul de naiv să ai în țară niște sportivi de talie mondială, vorbim de cei mai buni din lume și să nu construiești pe această direcție. Despre acești oameni, despre acești campioni, mie îmi place să spun că au o mantie în dulap și noaptea zboară prin oraș.
Când te duci cu un astfel de portofoliu la un business, la un potențial client, îți poate spune că influencer-ul X are 800.000 de urmăritori pe pagina de Facebook. Și atunci le zic, ok, dar ce influnțează? Căci eu știu ce influență au oamenii despre care vorbesc eu.
Este o lipsă de educație de ambele părți. Și sportul duce lipsă de educație și noi ne dorim, ca Sports Hub, să fim acolo și pentru o altă generație, pentru a educa sportivii să se poarte coerent din punct de vedere business, al imaginii sau al comunicării cu fanii. Sunt conștient că ne-am pus niște lucruri pe umeri care ne depășesc mult acum.
Această perioadă dificilă ne va arăta cu adevărat cine are valoare în sport
În România 80-90 la sută din sport este în administrarea publică și din acest motiv majoritatea organizațiilor sunt plate și leneșe, neavând parte de profesioniști ci de un administrator pus politic sau situațional care administrează o sumă de bani. Pentru restartare va fi nevoie de oameni creativi, dedicați. Din păcate și la nivel de federații, și la nivel de cluburi sunt foarte puține exemple care au o organigramă bine pusă la punct și au profesioniști. Din păcate prioritățile administrațiilor publice vor fi cu totul altele în perioada următoare și cum sportul nu era nici până acum prioritar, de-acum înainte va fi și mai greu, se va cerne și mai mult și vom vedea cine are cu adevărat valoare în sport.
Educație și sport
Sistemul românesc lasă de dorit și chiar te pune să alegi între sport și școală, iar profesorii nu înțeleg de ce sportul este educațional, de ce sportul e necesar, de ce îți aduce o lecție aplicată într-un sistem discursiv. Am trecut prin educația formală, mă consider un om educat, dar am învățat din sport mai mult decât din orice altceva.
La nivel mondial vezi că 95 la sută din Fortune 500 au făcut sport, 63 la sută de nivel de colegiu sau mai sus. Cam același procentaj este și în top management, femei sau bărbați. Pentru că sportul clădește lideri. Au bineînțeles educația formală, pentru că ea te ajută să îți traduci calitățile din sport în viață.
Dacă ești cântăreț de operă, poți oricând să vii și la karaoke
La început spuneam, dacă ești cântăreț de operă, poți oricând să vii și la karaoke, legat de baschetul 3×3. În timp am văzut de fapt ce e și cum se dezvoltă. Pentru mine baschetul 3×3 înseamnă o legătură cu acasă. Îmi place unde sunt, îmi place ce fac acum, dar când vin la Sport Arena Streetball și joc baschet 3×3 simt că revin acasă. Este legătura mea cu terenul de baschet, cu ghetele de baschet și am sentimente speciale față de asta.
Interviul complet aici:
