Seria de materiale media 3×3 Women Power, titulatură sub care în 2019 s-a concentrat campania de calificare la Jocurile Olimpice, încheiată cu succes pentru naționala feminină de 3×3 a României. continuă cu Gabriela Mărginean, singura jucătoare din România aleasă în draftul WNBA (2010, Minnesota Lynx).
Primul meu sport a fost tenisul, tatăl meu fiind antrenor de tenis. La un turneu în parcul Babeș m-a văzut Horia Pop și m-a întrebat ce caut la tenis, fiind înaltă. Așa am ajuns la baschet, la 11 ani. (…) Am prins repede sportul, mi-a plăcut mult și pentru că nu mai eram mereu singură, ca la tenis, a fost o schimbare de atmosferă, cu multă lume în jurul nostru și mi-a plăcut foarte mult
Îmi plăcea foarte mult de Lindsay Davenport pe atunci, poate și pentru că era înaltă ca mine. La tenis am ajuns pentru că aveam prea multă energie și îi exasperam pe ai mei acasă
Despre plecarea în SUA
Eu nu am căutat sau nu am pregătit nimic. M-a sunat Anca Popovic, de la Arad, care era în SUA și ea m-a întrebat dacă nu vreau să merg acolo. Am plecat la 17 ani, m-am decis imediat, tata a fost împotrivă atunci, doar mama a fost pentru. Dar am fost 2-1 și totul s-a întâmplat repede, am primit telefonul prin martie iar în august eram deja acolo
Știam că vreau să joc afară și mi-am urmat visul. Nu mă gândeam chiar la Statele Unite, dar până la urmă mi-am luat inima în dinți și am plecat. Mama a venit cu mine câteva săptămâni la început, dar apoi am fost singură.
Cei doi ani de liceu m-au ajutat enorm și au însemnat mult pentru acomodare și cu limba engleză și cu mâncarea, iar când am intrat la colegiu deja știam mult mai multe.
Despre intrarea în draftul WNBA
A fost o mândrie pentru mine și o realizare imensă, pentru că veneam de la un colegiu mediu și am ajuns în WNBA. Ok, nu am stat decât jumătate de sezon, dar mi-am demonstrat că pot să joc la nivelul ăla.
La început am fost dată pe spate, eram lângă niște jucătoare pe care le urmărisem toată cariera. M-au ajutat enorm cele câteva luni petrecute acolo pentru restul carierei, toate momentele și din teren și de pe bancă, am învățat foarte multe, eram ca un burete, ascultam de toată lumea.
Despre 3×3 – este vicecampioană europeană în 2016 cu naționala României
Nu prea în filmul ăsta cu 3×3. În 2014, după mondialele unde au fost Anca Șipoș și Cristina Bigică, tot am vorbit cu ele și Anca a tras de mine, hai să joci, hai să vezi cum e. Și ei îi datorez asta cu 3×3-ul. După ce am început să joc mi-a plăcut enorm, n-am crezut că o să fie așa.
În 2014 la Europene cred că puteam ajunge și mai departe, dar acolo a fost o lipsă de experiență din partea mea, nu prea înțelegeam când să faultez, când să nu faultez. Nu înțelegeam că uneori e mai bine să lași omul să dea coș decât să-l faultezi. Dar de acolo am învățat multe pentru anii următori.
Apoi în 2016 am avut-o și pe Sonia și a mai ridicat nivelul echipei. A fost o poveste incredibilă în 2016, fără antrenor, fără nimeni lângă noi, am mers în cantonamente de capul nostru, ne pregăteam cu niște băieți din Brașov pe care i-am rugat să se antreneze cu noi. A fost un moment de neuitat și atunci am cunoscut-o și pe Tania care e acum antrenoarea noastră și lucrurile s-au legat într-un fel.
Despre calificarea la Jocurile Olimpice
Eram în Turcia când am aflat, la echipa unde am jucat în ultimul sezon, eram chiar după antrenament și nimeni nu înțelegea de ce sunt așa bucuroasă. E probabil unul dintre cele mai fericite momente din cariera mea, atât doar că m-am bucurat singură
Despre Sabrina Ionescu
Știam despre ea, ne-am și întâlnit la un turneu de 3×3 în Franța. Mă bucur pentru că chiar dacă joacă pentru Statele Unite știu că are sânge românesc.
Mesaj pentru tinerele jucătoare
Chiar recent vorbeam cu antrenoarele mele din colegiu și îmi ziceau cât de ambițioasă și de terminată eram să muncesc, eu pe vremea aia nu îmi dădeam seama. Munceam atât de mult și eram atât de motivată încât nu conta altceva. Îmi doream să ajung să joc la un nivel cât mai înalt. Mie baschetul mi-a deschis foarte multe uși și oportunități iar viața pe care o am acum o datorez baschetului.
Celor care vor să înceapă le-aș spune să se bucure de sport cât de mult posibil și dacă simt că e ceva ce le place să muncească enorm de mult, chiar dacă nu au chef, chiar dacă sunt obosite, pentru că o să se vadă în viitor atunci când o să aibă succes.
Posibil proiect pentru juniori cu Sonia Ursu și Anca Stoenescu
Mi-ar plăcea să lucrez cu juniori, nu doar pe baschet dar și pe partea mentală, pe partea de fundamente. Chiar am vorbit cu Sonia, poate se implică și Ancuța, că și ea își dorește. Am vrea să facem ceva pentru fete, poate și pentru băieți, dar mai ales pentru fete. În baschetul de la noi nu prea mai vine cu nicio junioară, am vrea să ne implicăm să atragem fetele, să le arătăm că baschetul este un sport pe care merită să-l faci și te poate ajuta să-ți faci o viață bună și te dezvoltă ca om, îți dezvoltă caracterul, poate mai mult decât un serviciu clasic de la 9 la 4.
Interviul complet aici: