Primul turneu al verii din acest sezon începe astăzi, 10 iunie, pe terenurile din Universitatea Politehnică București, în baza sportivă Poli Arena. După etapa de deschidere unde am avut reveniri în acțiune ale unor jucători emblematici precum Angel Santana, Sonia Ursu, unde concursul de slam-dunk a fost resuscitat, și unde generația U21 a beneficiat în premieră de o nouă platformă, urmează următorul capitol, unde noile povești „priceless” așteaptă să fie scrise.
Constanța urmărește al doilea titlu consecutiv din sezon la categoria Open Masculin, cu o „mică” modificare față de echipa care s-a impus în primul turneu. Mario Lazăr, jucătorul cu cela mai multe puncte înscrise atunci, îi ia locul lui Vlad Corpodean, alăturându-se fraților Mâinea și lui Cezar Bărăgău în încercarea constănțenilor de a reuși dubla.
Un jucător care a fost în două finale sezonul trecut și care își începe vara 3×3 la acest turneu, este Radu Paliciuc. Anul trecut în primul turneu a învins chiar Constanța în finală, în condiții indoor, condiții care se pot repeta în acest turneu. Alături de el vor fi Cezar Stănescu, Szabolcs Santa și Bogdan Stăncuț.
Echipa care va câștiga turneul final din acest an, va fi prezentă în circuitul FIBA 3×3 World Tour, cea mai mare scenă a baschetului 3×3 la nivel profesionist și pentru prima oară după șapte ani vom avea cu siguranță o prezență românească în circuitul mondial.
Nu știm dacă lucrul acesta a încurajat jucători cu experiență în World Tour să revină la Sport Arena, sau a fost doar dorul de evenimentele noastre, dar Cătălin Bordei și Alin Spahiu, prezenți pentru două sezoane în World Tour vor face echipă alături de alți doi veterani ai streetball-ului Dan Rogojan și Vlad Ardeleanu într-un line-up ce nu trebuie ratat.
Horizon Slam-Dunk contest revine și pentru turneul doi! Camil Berculescu va fi și el la fața locului, și vom vedea dacă e pregătit să își apere trofeul de high-flyer și în același timp să își mărească colecția de televizoare, un Android TV fiind premiul oferit de Horizon pentru câștigător. Finalistul va primi un Soundbar Acoustic de la partenerul nostru tehnic.
Tot la categoria Open Masculin, Luca Hara, jucătorul cu cele mai multe puncte înscrise în întreg sezonul trecut, intră în competiție pentru prima oară anul acesta.
Coșghetera turneului 1, Gabriela Irimia va fi pe terenurile de la Poli Arena încercând să își mărească avantajul în acest clasament și să își ia revanșa pentru înfrângerea din finala turneului unu.
Maria Militaru, a 4-a jucătoare care reprezintă România din clasamentul individual FIBA 3×3 vine și la turneul al doilea, fiind la patrulea turneu consecutiv organizat la Poli Arena unde va fi prezentă.
La categoria U21, echipele finaliste se întorc, cu o mică modificare. Alex Hărănguș, care a jucat pentru cei care au terminat pe locul 2, se alătură acum echipei care a câștigat în premieră, la această categorie.
Andreea Iosif este a doua jucătoare în clasamentul FIBA3x3 U18 și a câștigat 6 din ultimele 7 turnee de baschet 3×3 pe care le-a jucat în 2022. Anul trecut a jucat finala în toate cele 4 turnee la categoria U18, împărțind medaliile în mod egal.
Totul este pregătit pentru desfășurarea turneului, rămâne de văzut cine va scrie poveștile, cine ne va încânta cu faze spectaculoase și bineînțeles cine va pleca acasă cu premiile oferite de către Nike.
Calendarul Sport Arena Streetball Tour pentru 2022 include cinci evenimente de comunitate (13-15 mai, 10-12 iunie, 1-3 iulie, 12-14 august și finala din 2-4 septembrie).
De asemenea, Sport Arena Streetball va organiza și cinci evenimente internaționale: FIBA 3×3 Europe Cup Qualifier, Constanța, 4-5 iunie, două etape din FIBA 3×3 Nations League (15-17 iulie și 5-7 august), FIBA 3×3 Finals (Nations League și Women’s Series), Constanța, 15-18 septembrie precum și FIBA 3×3 U23 World Cup – Campionatul Mondial de Tineret care va avea loc la București în perioada 5-9 octombrie.
Circuitul Sport Arena Streetball 2022 este susținut de Mastercard, Superbet, Nike, Tissot, Horizon, Azuga, Federația Română de Baschet, Ideal Board Games și Red Bull iar radio-ul oficial al competiției este Kiss FM.
Text de Andu Kedei