Nimeni nu i-a bătut pe sârbi la Nike 3×3 Challenge. Zmajevi a ridicat ștacheta la ParkLake, Școala Veche se gândește deja la revanșă. Juniorii U18, campionii finalurilor de infarct

Serbia a luat căimacul la Nike 3×3 Challenge, turneul marca Sport Arena Streetball care a dat startul sezonului de baschet 3 la 3 în 2017. Cele două echipe care au făcut deplasarea la București din țara vecină au ajuns neînvinse la duelul direct din finala categoriei Open, iar favorita Zmajevi și-a dus misiunea până la capăt.

Este o experiență foarte frumoasă pentru noi. Este un turneu foarte bine organizat, care ne-a făcut să jucăm foarte bine. Am tras pentru fiecare minge – așa am câștigat trofeul. Am jucat finala împotriva unei echipe care nu are niciun secret pentru noi. Îi știm foarte bine pe fiecare dintre băieți, și ei sunt luptători extraordinari, dar noi ne-am făcut treaba și ne-am concentrat pe ceea ce conta. Am avut un weekend foarte bun, a fost o experiență excelentă și ne dorim să revenim cât mai curând aici”, a declarat Vuk Jovanovic, căpitanul echipei.

Zmajevi, marea câștigătoare la Nike 3×3 Challenge, categoria Open, masculin, după 12-8 în finala sârbească împotriva celor de la Epic Jam.

La startul semifinalelor, România spera la o luptă sută la sută tricoloră, între Școala Veche și Rahova’s Finest, pentru marele premiu de 4.500 de lei, rezervat campioanei de la categoria Open, masculin. La finalul semifinalelor însă, Serbia a “confiscat” finala, prin două echipe solide, Epic Jam și Zmajevi.

Școala Veche nu a profitat de turul liber din optimi, deși a luat un start bun duminică, încheind duelul din sferturi în doar șase minute și jumătate. “Ne-am luptat de multe ori și anul trecut în sferturi și despre niciun meci cu Sacalii nu poți spune că este câștigat dinainte. Se joacă fiecare minge, până la final. Ne-au intrat aruncările de la mare distanță. Și este bine pentru noi, pentru că așa avem mai mult timp să ne odihnim”, declara la finalul sfertului Cristian Sandu, component de bază la Școala Veche. În semifinale însă, plusul fizic nu s-a văzut, iar Epic Jam a încheiat ea duelul înainte de limită, 21-11. “Intensitatea noastră a atins cotele necesare prea târziu. Ei sunt foarte buni, foarte bine antrenați. Ne vom mai întâlmni și cu siguranță nu va semăna partida”, a explicat Cristian Petrescu.

Pentru campionul European Cătălin Vlaicu și Rahova’s Finest, emoțiile au fost mai intense, meciul mai strâns în prima jumătate. Cele două echipe s-au tatonat, s-au succedat la conducere, iar speranțele spectatorilor s-au spulberat în momentul în care o minge trimisă de la distanță s-a jucat cu inimile tuturor, pe inel, dar a refuzat să treacă prin inel.

Golden Buzzers, reginele Nike 3×3 Chellenge, după 14-11 cu Emil Squad, în finală

Nicoleta Crăciunescu, Andreea Zamoianu, Mihaela Jalbă și Patricia Bădică au câștigat singura categorie care a avut și reprezentare feminină la Nike 3×3 Challenge. Mai puțin dezinvolte decât colegii lor, fetele au savurat în colțul lor victoriile. “Am avut emoții, cu un asemenea public, cu atâția oameni. Cred că am dominat competiția. În semifinală am avut mari emoții, pentru că am jucat împotriva unor fete mai mari, de U20. Dar, am trecut peste tot”, a spus la final Patricia Bădică (14 ani).

Mascații, campioni la categoria sub 18 ani, masculin, după o finală 11-10 cu La Sanky

Niciuna dintre exploziile de bucurie de duminică nu a egalat-o parcă pe cea de la finalul semifinalei a doua de la categoria sub 18 ani. Dragomir Alexandru a sărit în sus de bucurie după ce arbitrii au validat victoria lui și a colegilor săi din La Sanky, 11-10, cu băieții Greu de Găsit. Asta pentru că a dat coș cu zece secunde rămase pe cronometru, și-a dus echipa în avantaj, minim, de un punct, dar în ultima secundă a ratat două aruncări libere care ar fi adus liniștea în La Sanky. În schimb, ratările au lăsat adversarilor o infimă șansă de a schimba destinul partidei, cu o ultimă acțiune-fulger. “Am simțit că este coșul victoriei, pentru că mai erau foarte puține secunde, vreo zece și știam că echipa mea se va apăra și va reuși să luăm meciul ăsta. Dar, după aruncările libere ratate, am avut foarte multe emoții, cu toate că știam că este cam imposibil în patru zecimi de secundă să dea coș. Îmi doream să repar cumva. M-am liniștit când am auzit fluierul de final și mi-am dat seama că e bine”, a povestit jucătorul de doar 15 ani.

Finala s-a încheiat cu același scor, dar în oglindă pentru Dragomir Alexandru și La Sanky. Mascații au rezistat în ultimul minut, Alexandru a avut o ultimă minge de atac în ultimele secunde, dar epuizarea fizică l-a determinat să încerce un coș de două puncte, care nu a intrat.

Babylon, campioana veterenilor, la categoria 35+, după 17-14 în finală cu Make și prietenii

Cele două câștigătoare ale grupelor de calificare au oferit un meci pe cinste în finala seniorilor. “Make și prietenii” a trait prin execuțiile fostului internațional român Paul Helcioiu, dar cele cinci reușite consecutive din afara semicercului nu au reușit să incline balanța în favoarea echipei câștigătorului FIBA Europe Cup. Babylon a gestionat cu multă precizie fiecare ocazie, și-a sancționat adversarii  și de la libere și a luat acasă trofeul categoriei 35+.

Young Sharks, primii campioni NIKE 3×3 Challenge, la categoria sub 14 ani, masculin, după 18 – 9 în finala cu Șoimii Galbeni

A fost ok, dar cam ușoară finala, sincer. Am avut lipici la aruncările de două puncte, a fost foarte ok”, este rezumatul făcut chiar de unul dintre protagoniștii finalei. Ajunși în ultimul act fără luptă în semifinale, datorită forfait-ul lui Swish, și după un start mai lent de meci, Toma Alistari, Abdullah Mounir, Matei Dorneanu și Tudor Toda – pe scurt, Young Sharks, au legat o serie de coșuri, la care Șoimii, cu toate încurajările de pe margine, au rămas spectatori. Finalul partidei ar fi putut însă fi mai încins, după ce “Rechinii” au punctat de două ori din afara semicercului, iar“Galbenii” au răspuns cu aceeași monedă – două arunări consecutive de două puncte. “Da, au fost ceva emoții acolo, pentru că am crezut că ei revin”, a recunoscut după meci Mounir, jucător de 14 ani.

Toate echipele clasate pe podium la Nike 3×3 Challenge au primit drept premii tichete de diferite valori cu care vor putea achiziționa produse din magazinele Nike. Producătorul de echipament sportive a oferit la această competiție o șansă de câștig și spectatorilor, prin intermediul numeroaselor concursuri dar și a tombolei unde a pus la bătaie 12 mingi de baschet și patru perechi de ghete de baschet.

Citește și: