Lipek: Dunk-ul nu este doar o artă, e un mod de a ajunge la oameni

Sărind direct din inima Poznanului, unul dintre cele mai vechi orașe din Polonia, casa a puțin peste 500.000 de oameni, Rafal Lipek Lipinski și-a făcut de unul singur un nume în lumea dunk-urilor. Câștigător a tuturor celor patru concursuri de slam dunk din cadrul FIBA 3×3 World Tour Final disputate până în prezent, deținător a două trofee consecutive în concursul de dunk de la Quai54, unul dintre cele mai tari turnee de streetball, plus o mulțime de alte titluri câștigate peste tot pe glob, Rafal a devenit rapid unul dintre dunkerii profesioniști cu cel mai mare succes din lume. Haideți să-l cunoaștem pe acest tip de 24 de ani, care a inspirat o mulțime de oameni, printre ei și pe un anume Zach LaVine, cel care anul trecut câștiga concursul de dunk de la NBA All Star Game.

Sport Arena: Când ai realizat pentru prima oară că ai această abilitate de a sări?

Rafal Lipinski: Cred că atunci pe când aveam 14 ani. Nu puteam încă să dau de sus, dar îmi plăcea și puteam să sar peste tot felul de obstacole.

SA: Îți aduci aminte primul tău dunk? Poți să ne povestești momentul?

RL: Sigur, știi că se spune că nu uiți niciodată cum a fost prima oară (râde). S-a întâmplat după un antrenament, eram cu colegii mei de la echipa din orașul meu natal. Am rămas în sală după antrenament doar pentru a încerca să dau un dunk. Fusesem de câteva ori foarte aproape și trebuia să duc treaba la bun sfârșit. După câteva încercări am reușit un dunk dintr-un lob.

SA: Cine a fost mentorul tău, sau să spunem așa, cel care te-a împins să alegi dunkul ca stil de viață?

RL: Au fost mai mulți. Primul la care m-aș gândi este Kadour Ziani, legenda dunkului, iar apoi unul dintre dunkerii de la mine de acasă, Lukas Biedny.

SA: Încă mai joci baschet, sau totul se rezumă doar la dunkuri?

RL: Ziua în care voi înceta să joc baschet și îmi voi așeza ghetele pe un raft va fi și ziua în care cariera mea sportivă se va opri. Obsesia pentru dunkuri vine de la jocul de baschet și nu-mi imaginez să nu joc în continuare.

SA: Când te-ai decis totuși să de concentrezi mai mult pe dunkuri?

RL: În momentul în care am realizat că talentul pe care îl am este atât de neobișnuit încât trebuie să-l arăt lumii întregi, m-am decis să muncesc mai mult în direcția asta iar rezultatele se văd acum (râde). Dar altfel n-am lăsat niciodată baschetul pe planul doi.

SA: Este dunkul un fel de liberate? Ai acest sentiment atunci când dai de sus?

RL: Da, dunkul înseamnă libertate. Îmi place sentimentul acesta atunci când sunt în aer și totul se oprește pentru o clipă. Totuși, ar fi prea egoist să tratez dunkul doar din această perspectivă. Pentru mine dunkul este un mod de a ajunge la oameni. Să ai o asemenea “armă” în mână te face să fii responsabil pentru a inspira oamenii.

SA: Care este dunkul tău preferat?

RL: Prefer și dunkurile care sunt în forță, și cele cu stil, sau cele tehnice. Uneori însă poți aduna toate aceste trei atribute într-un singur dunk și asta face ca acea reușită să fie una perfectă.

SA: Mulți spun că este foarte greu să vii cu ceva nou într-un concurs de dunk-uri în acest zile. Este o mare provocare să descoperi noi dunkuri? Lucrezi la asta?

RL: Nu am prea mult timp și energie să lucrez la noile mele dunkuri, dar atunci când o fac încerc să-mi folosesc cât mai mult imaginația. Când spun asta, mă refer la faptul că deja am creat o serie de dunkuri noi sau variații noi ale unor dunkuri mai vechi și încă sunt în capul meu până când voi fi capabil să le execut.

SA: Ai început aventura alături de FIBA 3×3 World Tour în 2012 și de atunci nimeni nu te-a învins la concursurile de la World Tour Final. Care a fost cel mai puternic oponent.

RL: E o întrebare grea, pentru că fiecare dunker împotriva căruia am concurat a fost motivat și foarte dificil de învins. Totuși, îmi aduc aminte că cel mai dificil a fost în 2012, la Miami, când am avut nevoie de un dunk-off suplimentar pentru a trece de Slash.

SA: Ai avut parte de o mulțime de succese până acum. Încă îți menții ambiția la un nivel ridicat?

RL: Tot timpul sunt ambițios și motivat. Așa sunt eu. Doar că uneori țelurile se schimbă. Cred că am realizat multe pentru un atlet de doar 24 ani în această lume a dunkurilor și a venit momentul să privesc un pic mai departe decât la o victorie într-un concurs. Așa cum am mai spus, dunkul nu este doar o artă, este un mod de a ajunge la oameni. Îl văd ca pe o cheie care poate deschide următoarea ușă.

SA: Ce este mai important într-un concurs: calitățile atletice sau încrederea?

RL: Primul lucru. Din simplul motiv că încrederea vine odată cu experiența și nu poți fi încrezător dacă nu ai un avantaj fizic asupra adversarului.

SA: Atunci hai să o luăm altfel: ce este mai greu de antrenat, corpul sau mintea?

RL: Fiecare dunker trebuie să aibă grijă de ambele aspecte. Corpul este factorul care te duce mai departe. Este adevărat însă că toți dunkerii de top sunt minuni atletice și practic mintea poate face diferența într-un concurs.

SA: Care este dunkerul tău favorit din lumea streetballului? 

RL: Voi privi mereu cu respect către Air Up There și Myree Bowden. Extraordinare stiluri!

SA: Iar dintre jucătorii din NBA?

RL: Oh, grea întrebare. Sunt mulți dunkeri de top în NBA acum. Îmi plac Russell Westbrook, DeMar DeRozan sau Gerald Green și desigur nu pot să-l uit pe Zach LaVine, campionul NBA la slam dunk, care a spus că a fost inspirat de multe clipuri cu dunkuri, printre care și ale mele (râde).

SA: Crezi că concursurile de dunkuri au puterea de a depăși bariera de simplu “entertainment act” pentru turneele sau meciurile de baschet și de a se dezvolta într-o disciplină cu reguli stricte și competiții dedicate?

RL: Cred în asta, da. Dunk-ul are tot ce trebuie pentru a deveni o disciplină legitimă, dar e nevoie de timp. Am fost printre cei care au stabilit un set de reguli pentru a fi prezentate Comitetului Olimpic, dar pentru moment este foarte dificil. Încercările vor continua și este o chestiune de timp, dar pentru moment de concentrăm pentru a face concursurile de dunk mult mai vizibile și mai reprezentative.

SA: Care sunt planurile pentru 2016?

RL: Să mă relaxez cu picioarele în sus și cu paharul de margarita în mână (râde). Glumesc, desigur. Sunt ambițion și în fiecare an ridic ștacheta tot mai sus. Abia aștept să înceapă seria de turnee, printre care și Sport Arena desigur, unde m-am simțit de fiecare dată excelent. Legat de Dunk Elite, vom fi la un nivel mult mai ridicat în acest an și cred că vom avea și propriile noastre competiții.

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.