Sport Arena a sărbătorit în 2015 al zecelea an de existență ca promoter în baschetul 3×3. A fost un deceniu în care Sport Arena a continuat să arate același respect acestei discipline și cel mai bun mod de a sărbători a fost să organizeze noi competiții de baschet 3×3, oriunde și pentru oricine.
A fost de departe cel mai aglomerat an pentru Sport Arena, cu șapte competiții organizate, care au cuprins un total de 29 de turnee și au adunat la start mai mult de 8000 de jucători, pe două continente.
Sezonul de iarnă-primăvară a însemnat debutul Sport Arena în Emiratele Arabe Unite. Acolo, cu sprijinul companiei românești, au fost organizate și au fost incluse în FIBA 3×3 Competitions Network două competiții, Abu Dhabi 3×3 Tour și Abu Dhabi 3×3 Challenger. Ambele au reprezentat o noutate pentru UAE și au pavat drumul către ceea ce avea să reprezinte evenimentului anului, FIBA 3×3 World Tour Final, care s-a disputat în luna octombrie.
Atât Abu Dhabi 3×3 Tour cât și Abu Dhabi 3×3 Challenger s-au dovedit a fi un success masiv, atât în ceea ce privește numărul participanților cât și al spectatorilor. Mai mult de 1000 de jucători s-au înregistrat pentru circuitul care a avut patru turnee și o finala și peste 500 de jocuri de baschet 3×3 s-au disputat în decursul a trei luni. Sezonul s-a terminat în forță, Abu Dhabi 3×3 Challenger fiind primul eveniment sportiv găzduit vreodată de luxosul Yas Mall din Abu Dhabi.
Cele mai bune echipe din Europa și Orientul Mijlociu s-au luptat pentru a obține calificarea la FIBA 3×3 World Tour Beijing. Evenimentul a avut parte de invitați speciali precum Da Move Crew, cea mai tare trupă de freestyle din lume, dunkerii profesioniști Porter Maberry și Dimitry Kryvenko precum și flatbiker-ul Masato Ato din Japonia. La eveniment au asistat peste 3000 de spectatori în cele două zile ale competiției.
Pentru perioada de primăvara-vară, echipa Sport Arena a revenit în România, unde a dus baschetul 3×3 la toate nivelele și categoriile. Sprite Streetball Battle, competiția dedicată exclusiv liceenilor, Campionatele Universitare de 3×3 alături de deja tradiționalele Sport Arena Streetball și Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, au umplut calendarul.
Sprite Streetball Battle a fost o adevărată caravană, care s-a oprit în 12 licee bucureștene pentru runda preliminară, apoi a trecut prin Colegiul Național Sfântul Sava și Mega Mall pentru faza semifinal și s-a încheiat în Piața Universității, devenită în ultimii ani kilometrul zero al acestei discipline, locul pentru care Bucureștiul a fost numit în 2013 un “inedit Mecca al baschetului 3×3” de către celebra revistă americană Sports Illustrated.
Campionatele Universitare de 3×3, a căror fază finala a fost organizată de Sport Arena cu sprijinul Federației Sportului Școlar și Universitar și a Universității Agronomice București, a fost o nouă sărbătoare a baschetului 3×3. Echipe reprezentând peste 25 de universități din țară s-au duelat pentru a reprezenta România la Campionatele Europene Universitare, iar marile câștigătoare au fost Universitățile din Alba Iulia (feminin) și Pitești (masculin). Fetele aveau să ne ofere o bucurie și pe plan internațional, revenind de la Europenele de la Belgrad cu medaliile de argint.
Sport Arena Streetball s-a dovedit a fi din nou una dintre cele mai populare competiții din lume, cu o medie de 600 de jucători înregistrați pentru fiecare turneu. Câștigătorii Sport Arena Streetball s-au calificat la FIBA 3×3 World Tour Lausanne, dar pentru prima oară în istoria competiției mondiale, reprezentata României nu a reușit să se califice la finala mondială.
Piața Universității a fost, pentru al treilea an consecutiv, locul unde s-au reunit cei mai buni jucători de 3×3 din Europa pentru Raiffeisen Bank Bucharest Challenger. Mai mult, pentru prima oară în istoria competiției, printre participante s-a numărat și o echipă din afara Europei, Sao Paolo, din Brazilia, gazda următoarei ediții a Jocurilor Olimpice și o țară unde baschetul 3×3 a devenit foarte popular.
Apoi toată atenția echipei Sport Arena s-a concentrat pe finala mondială, găzduită în premieră de către Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite. Explorarea unor teritorii noi și încercarea de a aduce baschetul 3×3 în inimile oamenilor din Abu Dhabi au fost adevărate provocări.
Dar rezultatul a depășit orice așteptări. FIBA 3×3 World Tour Final a fost, în opinia majorității celor prezenți și mai ale a forului mondial, cel mai bun eveniment din istoria baschetului 3×3. Cooperarea dintre Abu Dhabi Sports Council, principalul susținător al turneului, UAE Basketball Association și Sport Arena, care au alcătuit Comitetul Local de Organizare, a produs un eveniment care va rămâne pentru mult timp în amintirea tuturor.
Locul de desfăsurare, pe una dintre cele mai importante artere din Abu Dhabi, Corniche Road, numărul impresionant de spectatori, facilitățile de care aceștia au beneficiat în parcul tematic construit special pentru finală au contribuit la succesul acestui eveniment, lăudat atât de autoritățile locale cât și de FIBA.
Pe lângă competițiile organizate, reprezentanții echipei Sport Arena au făcut parte din echipele de organizare a altor două evenimente majore în baschetul 3×3 din 2015: FIBA 3×3 Oceania Championships (Australia) și FISU 3×3 World University Championships (China).
În luna decembrie a anului trecut Sport Arena a fost numită în Board-ul FIBA 3×3 ca reprezentant al organizatorilor de turnee de baschet 3×3, în cadrul unei reuniuni care a avut loc cu ocazia FIBA 3×3 All Stars, la Doha în Qatar.
Acum, la început de 2016, echipa Sport Arena este deja cu gândul la noi oportunități pentru popularizarea baschetului 3×3, atât în România cât și în alte colțuri ale lumii și este gata să contribuie la dezvoltarea acestei discipline, care este acum în căutarea celui mai important țel, accederea în programul Olimpic.
Le multumim pentru sprijin tuturor partenerilor cu care am colaborat pentru evenimentele din 2015: Raiffeisen Bank, Gatorade, Baneasa Shopping City, Ursus, Maguay, Fundatia Make A Wish, Sprite, Red Bull, Regina Maria, Vodafone, Pro FM, Directia pentru Sport si Tineret a Municipiului Bucuresti, Universitatea Politehnica Bucuresti, Federatia Sportului Scolar si Universitar, Primaria Municipiului Bucuresti, CSM Bucuresti, Steaua CSM EximBank.
În scurt timp vom anunța noile proiecte pe care le pregătim pentru acest an, precum și calendarul evenimentelor, la care sperăm să ne fiți alături așa cum ați fost și în anii anteriori.