Baschetul 3×3 a cucerit Iulius Town Timișoara

Circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball și-a încheiat sezonul regulat cu etapa a 5-a la Iulius Town din Timișoara. Fazele finale au oferit meciuri dramatice, iar campioana olimpică la gimnastică Simona Amânar a trăit la intensitate maximă meciurile.

Invitat special la competiția desfășurată în weekend, legendara gimnastă a efectuat tragerea la sorți înaintea semifinalei masculine la sub 21 de ani, iar apoi a avut emoțiile împărțite la finala feminină de sub 18 ani.

Echipa orașului natal al Simonei Amânar, Farul Constanța, s-a duelat cu reprezentata orașului de adopție, CSU Poli Agrii Timișoara. Amira Bou Chedid și-a încununat turneul de excepție cu o evoluție strălucitoare și în finală, unde a reușit coșul decisiv pentru Farul, scor final 14-12. Ea a fost desemnată Horizon Rising Star, premiul oferit jucătorilor de perspectivă la fiecare turneu Sport Arena Streetball.

Pe lângă meciurile spectaculoase, experiența fanilor a fost completată de numeroasele concursuri cu premii, desfășurate atât în zona care le-a fost dedicată, cât și pe terenul de joc. Peste 3000 de spectatori au fost prezenți de-a lungul celor două zile de competiție în zona de eveniment. Indiferent de vârstă, de la cei mai mici la părinți sau bunici, Iulius Town a fost în weekend-ul trecut locul în care te puteai îndrăgosti de baschet la prima vedere sau îți puteai trăi pasiunea față de minge și coș în cele mai diverse moduri.

Două dintre ultimele patru finale ale competiției au avut nevoie de prelungiri. Campioanele la sub 18 ani masculin, Belelele lu Impresar și la sub 21 de ani masculin, Agro Squad, au fost stabilite după coșuri dramatice. Robert Papuc a închis meciul pentru Belelele cu trei coșuri din spatele semicercului, inclusiv unul în prelungiri, în meciul cu CSU ASE, încheiat 21-19. Apoi, în meciul imediat următor, Daniel Toma a adus titlul pentru Agro Squad, 20-19 cu Știința București.

Turneul început vineri după amiază cu o sesiune dedicată fanilor 3×3, iar apoi a avut două zile pline,  sâmbătă și duminică. 63 de echipe înscrise în competiție, aproape 250 de jucători și peste 100 de meciuri de baschet 3×3 alături de numeroase activități atât pentru participanți cât și pentru spectatori.

Nike Treasure Hunt i-a provocat pe participanți să găsească indiciile ascunse în Iulius Gardens într-un adevărat streetball express în urma căruia marele câștigător a fost recompensat cu o pereche de ghete de baschet LeBron James, iar ceilalți patru finaliști care au ajuns în timp util în magazin au primit câte o minge de baschet.

La categoriile Open, CSM Constanța la feminin, 21-11 cu UVT Timișoara, respectiv Știința București la masculin, 21-13 cu Agro Squad au devenit campioane fără prea mari emoții. Dora Ardelean (CSM) și Vladyslav Frolov (Știința) au fost desemnați Tissot MVP, fiind recompensați cu câte un ceas Chronos 3×3, oferit de către Albini Prassa.

Circuitul național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball se va încheia anul acesta la Constanța, cu turneul final, la care vor participa echipe alcătuite din cei mai buni jucători în urma clasamentelor individuale la fiecare categorie.

Sport Arena Streetball este susținut de Mastercard, Nike, Horizon, Tissot, Ideal Board Games și Kiss FM. Partenerii locali ai turneului de la Timișoara au fost Black Auto, Restaurant Kai, Pizza2Go și Ibis Hotels.

Anterioară
Următoare

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.