Raiffeisen Bank Bucharest Challenger 2018: Cinci jucători de urmărit

Turneul Raiffeisen Bank Bucharest Challenger reunește un număr de șase jucători situați între primii 10, respectiv 12 din TOP 20 în Ranking FIBA la începutul lunii august 2018. Așadar, lupta pentru premii, fie în bani, fie prin faptul că disputarea finalei a acest turneu asigură calificarea la Debrecen Masters, competiție ce face parte din calendarul World Tour. Miza și motivația sunt la cote înalte, contribuind din plin la spectacolul pe care cele 16 echipe și 64 jucători urmează să îl ofere.

 

Nivelul competiției este ridicat de câteva nume cunoscute, aflate în componența celor trei formații sârbești, respectiv a reprezentantei Letoniei. Pe de altă parte, există câteva nume ce merită urmărite, chiar dacă Ranking-ul mondial și echipa pe care o reprezintă nu se situează în vârful ierarhiilor. Iată un TOP 5 players to watch!

 

Dusan Bulut
– Novi Sad Al Wahda, Serbia

– 32 ani

– 1.91 metri

– Novi Sad (Serbia)

– World Rank: 4

– National Rank: 4

 

Clasat pe locul 4 în ierarhia mondială la ora actuală, Dusan Bulut este indiscutabil cel mai important nume al disciplinei și cel mai titrat jucător din istoria streetball-ului modern. Are patru titluri mondiale și un argint în cele cinci ediții desfășurate, plus o mulțime de turnee adjudecate de-a lungul anilor. Deși competiția devine tot mai acerbă, Dusan este în continuare etalonul în baschetul 3×3.

 

Hieronymus Van der List

– The Hague, Olanda

– 28 ani

– 2.13 metri

– Gouda (Olanda)

– World Rank: 135

– National Rank: 7

 

Cel mai înalt jucător prezent la Challenger. Nu are o foarte bogată experiență în baschetul 3×3 fiind de abia la cel de-al 2-lea sezon în această disciplină. El joacă în paralel în baschetul 5×5, pe parcursul sezonului 2017/18 jucând 28 partide pentru Aris Leeuwarden și 5 pentru Stepco BS Weert, în primul eșalon al Olandei. Hieronymus a devenit în scurt timp un jucător atractiv pentru baschetul 3×3, având succes în competițiile din Olanda, cu șase finale deja disputate în acest sezon, incluzând un turneu câștigat.

 

Radu Paliciuc
– Bucharest Get’em, România

– 29 ani

– 1.98 metri

– Brașov (România)

– World Rank: 2650

– National Rank: 96

 

Singurul jucător prezent la Challenger-ul de la București care în urmă cu 11 luni a jucat la EuroBasket 2017 în baschetul 5×5. El a jucat și în calificările pentru FIBA Basketball World Cup 2019 pentru reprezentativa României. Radu Paliciuc revine în baschetul 3×3, disciplină cu care a cochetat de-a lungul timpului și în cadrul căreia a obținut rezultate remarcabile, cu precădere în sezonul 2016.

 

Luiz Soriani
– Sâo Paulo DC, Brazilia

– 29 ani

– 1.91 metri

– Santos (Brazilia)

– World Rank: 72

– National Rank: 1

 

Cel mai bine clasat jucător brazilian al momentului se prezintă la București după o finală pierdută în ultimul weekend din luna iulie în țara natală. Are șase turnee câștigate în anul 2018 și nouă prezențe în semifinale. A făcut parte din echipa Braziliei la Campionatul Mondial din Filipine, desfășurat în luna iunie anul curent.

 

Keita Suzuki

– Tokyo, Japonia
– 37 ani

– 1.83 metri

– Tokyo (Japonia)

– World Rank: 91

– National Rank: 2

 

Cel mai bun japonez în baschetul 3×3 are un CV impresionant, ce cuprinde cel puțin un turneu câștigat în fiecare sezon din 2013 și până în prezent. Keita Suzuki este totodată decanul de vârstă al streetball-ului nipon, iar în actualul sezon a obținut cel puțin un trofeu în fiecare lună din februarie și până în iunie inclusiv.

Related posts