AZI INCEPE 3×3 Euro Tour Wizz Air Sport Arena Streetball 2013

Astazi la ora 16.00 debuteaza Cel mai mare turneu de baschet 3×3 organizat vreodată în România, organizat de Federația Română de Baschet, Sport Arena, Asociația Clubul Sportiv Sport Promotion, cu sprijinul Federației Internaționale de Baschet (FIBA) și a forului similar continental, FIBA Europe.

 

Vezi mai jos care sunt elementele cheie pentru acest eveniment unic in Europa in aceasta vara, atat prin numarul de echipe inscrise cat si prin invitații speciali care se vor afla la București.

– Opt terenuri vor fi amenajate în Piața Constituției, dintre care un teren central acoperit şi dotat cu tribune și zonă VIP.

 

– Valoarea totală a premiilor depăşește 30.000 de euro, dintre care 6.000 de euro vor fi premii în bani (câte două mii de euro pentru câştigătoarea categoriilor Elite, la masculin și feminin, respectiv pentru câștigătorul concursului de slam dunk)

– Echipa câștigătoare a categoriei Elite se va califica la finala circuitului 3×3 EuroTour de la Budapesta.

– Fiecare participant primește gratuit din partea organizatorilor tricoul oficial de joc al competiției.

– Accesul în complexul care va fi amenajat în Piaţa Constituţiei este gratuit, iar fanii baschetului vor avea posibilitatea în pauzele jocurilor sa participe la diverse concursuri cu premii, ateliere de baschet pentru copii sau să dispute meciuri ad-hoc.

– Există patru categorii de vârstă atât la masculin cât și la feminin: U14, U18, +18 și +35.

– Pentru copiii sub 10 ani va exista o zonă special amenajată cu panouri de baschet de dimensiuni specifice.

 

Invitați speciali:

Sarunas Marciulionis (Lituania) – campion olimpic si european, ales printre cei mai buni 50 de baschetbalisti din istorie de catre FIBA.

Jorge Garbajosa (Spania) – campion mondial, european şi vicecampion olimpic.

Vlade Divac (Serbia) – campion mondial, european si vicecampion olimpic

 

Elemente de spectacol:

– Concurs de slam dunk cu cei mai buni patru dunkeri din lume (Justin Darlignton, Porter Maberry, Kristaps Dargais, Alexandr Shalygin)

– Demonstrație de slam dunk acrobatic cu trupa Lords of Gravity

– Spectacole de dans și majorete

– DJ Vlad Dobrescu și DJ Limun vor mixa LIVE pe parcursul competiției

– Demonstrație de parașutism – aterizare la punct fix.

– Meciul celebrităților

 

Componentă socială:

– Meci demonstrativ al copiilor cu Sindrom Down

– Meci demonstrativ de baschet în scaun rulant

– Demonstratia copiilor de la scoala de dans Trouble Crew

 

Iata si reperele orare cele mai importante: 

 

VINERI 21 IUNIE:

16.00: Debutul turneului (meciuri pana la ora 24.00)

16.30 – 20.30: Sarunas Marciulionis este prezent la terenuri

 

 

SAMBATA 22 IUNIE:

08.00 – 24.00: Meciuri din cadrul tuturor categoriilor

10.30 – 11.30: Walter Sieber, reprezentatul CIO si reprezentantii FIBA si FIBA Europe sunt prezenti la terenuri

11.00 – 12.00: Jorge Gabrajosa este prezent la terenuri

17.50 – 18.00: Lords of Gravity (1)

17.30 – 22.00: Jorge Garbajosa este prezent la terenuri

18.00 – 21.00: Walter Sieber, reprezentatul CIO si reprezentantii FIBA si FIBA Europe sunt prezenti la terenuri

21.00 – 22.00: Concurs de slam dunk

21.15: Lords of Gravity (2)

22.00: Lords of Gravity (3)

 

Duminica 23 iunie

08.00 – 22.00: Meciuri din cadrul tuturor categoriilor

10.00 – 12.30: Walter Sieber, reprezentatul CIO si reprezentantii FIBA si FIBA Europe sunt prezenti la terenuri

11.10 – 11.30: Meciul copiilor cu Sindrom Down

13.00 – 13.15: Lords of Gravity

17.00 – 17.30: Meci de baschet in scaun rulant

18.00 – 21.00: Walter Sieber, reprezentatul CIO si reprezentantii FIBA si FIBA Europe sunt prezenti la terenuri alaturi de legendarul baschetbalist sarb Vlade Divac

19.30 – 20.00: Meciul celebritatilor (Victor Ponta, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Daniel Prodan, Virgil Stanescu, Virgil Carutasu)

20.00 – 20.30: Finala Elite Women

20.30 – 21.00: Finala Elite Men

21.00 – 21.30: Demonstratie de dunkuri

21.30 – 21.50: Festivitatea de premiere

21.50 – 22.00: Lords of Gravity

 

Citește și:

3 Thoughts to “AZI INCEPE 3×3 Euro Tour Wizz Air Sport Arena Streetball 2013”

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.