În primul turneu disputat după ce baschetul 3×3 a fost anunțat ca disciplină olimpică la Tokyo 2020, campionul european Cătălin Vlaicu a fost de neoprit în finala categoriei Open Masculin și și-a condus echipa către victorie la Superbet Palas Streetball, care a avut loc la Iași.
Peste 200 de jucători au fost prezenți la startul competiției care s-a disputat în superbul decor, demn de o disciplină olimpică, oferit de Palatul Culturii și de Palas Mall din Iași și care a avut premii în valoare totală de peste 25.000 lei.
Rahova’s Finest, echipa de tradiție a lui Cătălin Vlaicu și a partenerului său Alin Spahiu s-a impus după o finală incendiară, scor final 19-18, disputată în fața celor de la Școala Veche, care alcătuiesc nucleul actualei echipe naționale de baschet 3×3. Vlaicu a marcat 10 dintre cele 19 puncte ale echipei sale în finală, iar Spahiu a punctat în două momente importante din spatele semicercului.
Un alt component al băieților din Rahova, Victor Constantin, a fost principalul marcator al turneului, cu 36 de puncte marcate în șase meciuri. Băieții au intrat în posesia marelui premiu în bani, 5000 de lei, și au fost răsplătiți și cu alte premii oferite de partenerii de la Fitbit – brățări de fitness și Blueair – o excursie la Larnaca, în Cipru.
Vicecampioanele europene la baschet 3×3, Sonia Ursu și Andra Haas, alături de legenda baschetului feminin românesc Svetlana Drăgușin și de Carmen Vrânceanu, s-au impus la categoria Open Feminin și vor intra în posesia premiilor în bani puse la bătaie de Federația Română de Baschet în circuitul național Sport Arena Streetball. Câștigătoarele au încasat 250 de euro, și au primit de asemenea brățări de fitness oferite de Fitbit.
Componenții echipelor naționale de baschet 3×3 și-au completat dominarea și prin succesul obținut la categoria Sub 18 ani, acolo unde echipa Tricolorii s-a impus fără probleme.
Concursul aruncătorilor de elită a fost câștigat de Vizi Șandor, din Cluj, care a marcat 10 puncte din 18 posibile din spatele semicercului, în timp ce la slam-dunk s-a impus favoritul gazdelor, Șerban Bălan. Spectatorii au avut parte la rândul lor de adrenalina unui concurs de aruncări, Superbet Challenge, unde câștigătorul a încasat un premiu în bani în valoare de 250 de lei.
Ieşeanca Miruna Lehaci, sportiva legitimată la CS Politehnica Iaşi, campioană mondială școlară la șah, a fost invitata specială a turneului. Pentru performanțele obținute ea a fost răsplătită de Bicicletele Pegas, partener al Sport Arena Streetball Tour 2017, cu o bicicletă model Strada.
Pentru două zile Iașiul a respirat baschet, agitația fiind continuă pe cele două terenuri instalate la Palas Mall, chiar și mult după lăsarea întunericului și după încheierea meciurilor din cadrul competiției. Sute de copii s-au bucurat și au jucat baschet în cele mai bune condiții pe terenuri și la panouri oficiale FIBA 3×3.
Circuitul național Sport Arena Streetball Tour 2017 va continua în acest week-end, 17-18 iunie la Suceava, cu etapa a treia. Competiția este susținută la nivel național de Fitbit, Nike, Gatorade, Pegas și Ursus Cooler.