În urmă cu 100 de ani, pe 4 decembrie 1921, cotidianul Ecoul Sportiv publica primul regulament al jocului de baschet din România. Era primul articol publicat la noi în țară despre baschet, sportul inventat de canadiano-americanul James Naismith.
Cu un an înainte, YMCA (Asociația Creștină pentru Tineri din SUA) publica la Tipografia Vânătorul de Munte un set de reguli atât pentru baschet cât și pentru volei, dar abia după un an cotidianul Ecoul Sportiv avea să marcheze prezența acestui joc la noi în țară în mod oficial, prin publicarea unui articol care conținea principalele reguli.
Baschetul a ajuns la noi în țară prin intermediul armatei americane, care, la finalul primului război mondial, a decis să nu mai transporte peste ocean echipamentul sportiv cu care se relaxau soldații. Acesta includea, printre altele, mingi și panouri de baschet.
Conform acelui regulament publicat de Ecoul Sportiv, baschetul se juca 6 contra 6, posturile fiind 2 fundași, 2 mijlocași și 2 atacanți. Regulile, dimensiunile terenului și durata unui meci au fost preluate din regulamentul care la acea vreme exista în baschetul american.
De altfel, un aspect interesant, baschetul șase la șase, cu acele posturi bine definite, a existat într-o formă sau alta, practicat în special de fete, până în anii 90.
Desigur limbajul epocii face ca acest document să aibă o savoare aparte. Mingea se “asvârlea” în aer, se “trântea” de pământ sau era “isbită”.
Jucătorii nu aveau voie să se “isbească” între ei iar în cazul abaterilor se executa o “lovitură francă” (termen provenit din franceză, limbă la mare preț în acea perioadă pe teritoriul României, de la care nu făcea excepție nici măcar un sport provenit din America).
Durata de 40 de minute a rămas până în zilele noastre în baschetul internațional, chiar dacă între timp cele două reprize de 20 de minute au fost înlocuite cu cele patru sferturi a câte 10 minute în regulamentul FIBA. Formatul cu două reprize de 20 de minute există încă campionatul universitar nord-american NCAA.
Un lucru este cert, principalul scop nu s-a schimbat absolut deloc în ultimul secol: “mingia” trebuie introdusă în coș.
Mai jos transcrierea completă a articolului din Ecoul Sportiv, 4 decembrie 1921:
Basket ball (Mingia la coș)
Acest joc a fost inventat de un american și se poate juca în săli și pe teren.
1) Mingia, 2) Mișlocași, 3) Înaintași, 4) Fundași, 5) Coșul, 6) Arbitru
El s-a răspândit foarte repede în america din cauza frumuseței și regulilor simple.
Sala și locul trebuie să aibă cel puțin 16m lungime și 6m lățime. La extremități, la o înălțime de 3 metri, în mijlocul unui panou, se fixează câte un coș rotund, larg de un metru și adânc.
Sub coșuri, pe jos, se trage două dreptunghiuri lungi de 4m, 50 și late de 2m.
Echipele sunt formate fiecare din 6 jucători: 2 fundași, 2 mișlocași și 2 înaintași. Ca și la foot-bal arbitru semnalizează greșelile prin lucrături și tot ele începe jocul prin asvârlirea mingiei în aer.
Jocul constă în a introduce mingia care are aceleaș dimensiuni ca cea de la foot-ball, în coș.
Jucătorii nu au dreptul de a fugi cu mingia mai mult de 3 pași fără a o trânti de pământ, pasele sunt încuviințate: balonul nu poate fi isibit decât cu fața mânei având palma deschisă.
Pasele se pot face cu mâinile și picioarele. Jucătorii nu au voie a se isbi între ei sau a ține cumva de adversar.
Când unul dintre jucători calcă una din aceste reguli partida adversă are dreptul la o lovitură francă.
Această lăvitură constă a se așeza în fața coșului pe linia de 2m și a încerca a bate mingia cu podul palmi spre a o băga în coș. Dacă reușește, câștigă un punct. Orice altă băgare a balonului în coș dă dreptul la 2 puncte.
După fiecare transformare mingia se repune de către arbitru în joc.
Partida se joacă în 2 reprize a câte 20 de minute cu o pauză de 5 minute când se schimbă și terenul.
