Ungaria caută o nouă confirmare, după aurul european din 2016 și argintul mondial de la începutul verii. MVP-ul turneului feminin din urmă cu doi ani revine la București

A patra pe lista capilor de serie, Ungaria ajunge la Campionatul European de baschet 3×3 de la București cu gândul de a-și confirma statutul de putere a acestui sport, având rezultate notabile nu doar la senioare, ci și la junioare.

Campioana europeană din 2016 a obținut argintul la Campionatul Mondial din 2017, ascensiunea sa în baschetul 3×3 pornind de la titlul european adjudecat de naționala mică, la U18, în 2015. Acum, trei dintre jucătoarele care câștigau aurul la București, în urmă cu doi ani, revin în capitală, în frunte cu Dóra Medgyessy – MVP-ul FIBA Europe Cup  2016. Lor li se alătură vicecampioana mondială Krisztina Süle.

Născută la Debrecen, oraș care l-a dat și pe primul pilot de Formula 1 al Ungariei – Zsolt Baumgartner, Dóra Medgyessy a condus inspirat atacul naționalei de 3×3 a Ungariei în 2016, înscriind cele mai multe puncte în finala contra României (9 puncte). Ea a participat însă și la EuroBasket 2017, acolo unde naționala de 5×5 a terminat pe poziția a 12-a. Dóra și-a fixat ca ultim obiectiv al carierei participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de echipa de 3×3, acolo unde consideră că șansele țării sale de calificare sunt mai mari decât de la varianta standard, în cinci, fiind pregătită apoi să se retragă, scriu jurnaliștii de la Bors.

Punctele forte ale acestei echipe cu o medie de vârstă de peste 30 de ani sunt experiența individuală și mai ales împreună, relațiile de joc bine sudate, precum și camaraderia care leagă totul, armonios. Talia însă nu este atu al acestei echipe, care se aliniază la start fără vreo sportivă de peste 1,85 m, într-o grupă dificilă, care le propune din start fanilor un duel între campioana mondială Italia și campioana europeană din urmă cu doi ani, Ungaria.

Rezultate la CE de baschet 3×3: campioană europeană – 2016, locul 7 – 2017

 Jucătoare: Dóra Medgyessy (32 ani, 1,73 m), Petra Szabo (31 ani, 1,83 m), Nóra Ruják (28 ani, 1,74 m) și Krisztina Süle (30 ani, 1,78)

Grupa D, alături de Italia (#11 FIBA Federation Ranking) și Belgia (#38 FIBA Federation Ranking)

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.