România U18, favorită în turneul de calificare pentru Europene

Naționala masculină de baschet 3×3 U18 a României este principalul cap de serie în turneul de calificare pentru 3×3 U18 Europe Cup care se va disputa la Riga, Letonia, în zilele de 5-6 august. Turneul final va avea loc la Debrecen, în perioada 1-3 septembrie.

Băieții ocupă locul patru în ierarhia națiunilor U18 și sunt cea mai bine clasată echipă care va evolua la Riga. Celelalte echipe care li se vor alătura în Letonia sunt Ucraina, Polonia, Italia, Belgia, Germania, Rusia, Spania, Andorra, Letonia, Belarus, Serbia, Grecia, Irlanda și Țara Galilor.

Anul trecut, tricolorii mici au jucat tot la Riga, unde au încheiat pe locul 4. Apoi, la turneul final, jucătorii noștri s-au clasat pe locul opt, după ce au cedat la mare luptă în sferturile de finală cu Belgia, 12-13.

Trei dintre componenții naționalei U18 au participat și la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, puternicul turneu internațional marca Sport Arena Streetball. Tinerii jucători români au bifat o victorie în faza grupelor.

Naționala feminină va merge tot în Letonia pentru a încerca să obțină biletele pentru turneul final. Fetele noastre vor juca alături de Olanda, Spania, Elveția, Rusia, Ucraina, Germania, Belarus, Turcia, Anglia, Letonia și Irlanda.

Fetele nu s-au calificat anul trecut la turneul final, după ce în turneul de calificare s-au oprit în faza grupelor, cu două înfrângeri din tot atâtea meciuri.

Primele șase echipe, în ordinea clasamentului, la masculin, respectiv primele cinci la feminin, se vor califica pentru 3×3 U18 Europe Cup.

Cel de-al doilea turneu de calificare va avea loc, în aceeași perioadă, la Szolnok, Ungaria, acolo unde Olanda, la masculin și țara gazdă, la feminin, sunt principalele favorite.

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.