Curs pentru arbitri de baschet 3×3 susținut de Marek Maliszewski, arbitru senior FIBA 3×3

Federația Internațională de Baschet cu sprijinul Sport Arena Streetball și al Asociației Municipale de Baschet București organizează în perioada 10-11 august 2018 un curs de arbitraj pentru baschetul 3×3, susținut de Marek Maliszewski, arbitru senior FIBA 3×3.

Cursul va avea loc la Rin Grand Hotel, vineri 10 august, în intervalul 10.00 – 18.00 și sâmbătă 11 august, în intervalul 10.00 -12.00. Toți arbitrii prezenți vor primi o diplomă de participare din partea FIBA 3×3.

În cadrul cursului vor fi discutate și aprofundate tehnicile de arbitraj din baschetul 3×3, interpretările de regulament specifice acestei noi discipline olimpice și vor fi studiate diverse situații de joc, inclusiv momente conflictuale.

De asemenea, toți participanții vor putea asista la turneul internațional Raiffeisen Bank Bucharest Challenger care va avea loc în 11-12 august la ParkLake Shopping Center și unde vor participa echipe de top din clasamentul mondial FIBA 3×3. În premieră, evenimentul aflat la a șaptea ediție, programează și un turneu feminin.

Cei care doresc sa participe sunt rugati sa trimita un e-mail către 3×3@sportarena.ro, pana joi, 9 august.

 

 

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.