Peste 60 de copii din centrele sociale din București au avut ocazia weekend-ul trecut să evolueze într-un turneu de baschet 3×3 la standardele Federației Internaționale de Baschet. Totul s-a disputat în cadrul proiectului SCORE – Sportul în Comunitate: Onoare, Respect, Educație finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Copiii au avut șansa de-a lungul proiectului să-și integreze în comportament valorile olimpice (incluziuni, echitate, respect) atât prin activitățile sportive și educative, dar și prin sesiuni de discuții online cu componentele lotului olimpic care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
După un program de nouă săptămâni de dezvoltare prin sport, în cadrul căruia au desfășurat, printre altele, activități de învățare a baschetului 3×3, copiii au pus în aplicare cunoștințele în cadrul unui turneu care a respectat toate standardele.
Ba mai mult, a beneficiat de prezența în tribune a lui Alex Sanchez, FIBA 3×3 Director, omul care conduce în acest moment destinele baschetului 3×3 la nivel mondial, prezent la București pentru FIBA 3×3 World Finals.
A fost de asemenea prezentă și echipa națională de tineret, alcătuită din Dani Mâinea, Alexandru Coconea, Christian Chițu, și Cristian Mâinea, ales cel mai valoros jucător al Finalei Mondiale de U23, precum și Ghiță Balmuș, fost jucător de baschet și actualmente preparator fizic, cunoscut pentru apariția în reality show-ul Survivor România.
Copiii au primit certificate de reușită, echipament sportiv precum și alte premii și au fost încurajați să practice în continuare baschetul 3×3, toate centrele implicate în proiect fiind deja dotate cu panouri oficiale de baschet.