Cele mai tari perechi de ghete de la NBA All Star Game

Dincolo de fazele spectaculoase, dincolo de momentele de entertainment din pauze, dincolo de strălucirea de care are parte un eveniment ca NBA All Star Game, ochii pasionaților de ghete de baschet au fost ațintiti de-a lungul weekend-ului trecut și la nivelul parchetului. Jucătorii au purtat ultimele modele, o parte dintre ele fiind ediții speciale All Star.

Iată care au fost principalele modele, în funcție de producător:

Joel Embiid a jucat în modelul Under Armour Anatomix Spawn 1, în culori care l-au celebrat pe Kobe Bryant, gold and purple, culorile celor de la Los Angeles Lakers.

Trei jucători au evoluat în modele Air Jordan. CP3 a venit cu un model clasic, fiind unul dintre cei care au signature shoes de la Jordan Brand.

Luka Doncic i-a adus un omagiu lui Michael Jordan chiar în Chicago, acolo unde în 1988, legendarul Air Jordan câștiga concursul de slam-dunk și titlul de MVP la All Star cu Jordan 3. Doncic a încălțat o pereche de Jordan 34, „Cement” edition, cu elemente din Jordan 3.

Jason Tatum, de la Boston Celtics, de asemenea atlet al brandului Jordan a purtat și el ultimul model, Jordan 34, dar ediția „Chicago” lansată special pentru eveniment.

Pascal Siakam, la primul său meci în All Star Game a jucat cu o pereche de KD12, modelul Don C lansate de Nike special pentru NBA All Stare Game. Cum titularul de drept al încălțărilor, Kevin Durant, a absentat din meciul vedetelor, era logic ca un alt jucător să le afișeze în timpul partidei.

Giannis Antetokounmpo, a fost prezent pentru a patra oară în All Star, dar pentru prima oară a avut posibilitatea să joace cu propria linie de ghete, Nike Air Zoom Freak 1 și a optat pentru un mix de culori de-a lungul meciului.

Anthony Davis, aflat la primul sezon pentru Los Angele Lakers a fost un alt jucător care a vrut să aducă încă un omagiu pentru Kobe Bryant în timpul All Star-ului. El a purtat Nike Kobe 5 Protro, în culorile celor de la Lakers.

Bam Adebayo a avut parte de un weekend de poveste la NBA All Star Game 2020, câștigând concursul de îndemânare, Skills Challenge și debutând în meciul vedetelor. Jucătorul celor de la Heat a ales să poarte niște ghete dedicate în totalitate lui Kobe Bryant, complet personalizate în onoarea legendarului jucător al celor de la Lakers.

LeBron James a purtat nu una, ci două perechi de ghete de-a lungul meciului de duminică seara. Ambele modele Nike LBJ au avut ca temă filmul Space Jam 2, care va avea premiera în această vară și unde LeBron James preia rolul lui Michael Jordan din primul Space Jam în lupta cu echipa Monstars.

MVP-ul NBA All Star Game 2020, Kawhi Leonard și-a prezentat prima gheată realizată special pentru el de către producătorul New Balance. Deși o prezență mai puțin obișnuită pe piața ghetelor de baschet, NB își fac o intrare în forță cu ajutorul campionului NBA de anul trecut.

Citește și: