“Au fost vreo doi ani în care baschetul a lipsit de tot din viața mea. Ajunsesem la saturație. Mi-a fost destul de greu în ultimul an în care am activat la echipa națională (n. 2008), se născuse și fiul meu… Vladimir era mic. M-am implicat mult în ‘jobul de tătic’ și cred că și de aceea, ultimele luni din cariera mea au fost destul de grele. Asta a și influențat mult decizia mea de a mă retrage”, povestește Paul Helcioiu.
La trei zile după ce a împlinit 39 de ani, îl regăseam pe terenul de baschet, la Nike 3×3 Challenge, turneul marca Sport Arena Streetball care a dat startul sezonului de baschet 3 la 3 în 2017. Nu se dă la o parte de la niciun duel, pătrunde și acum exploziv în semicerc, se luptă sub panou până când și el, și adversarul lui cade la pământ. Rămâne doar o fracțiune de secundă întins pe spate pe suprafața de joc. Apoi sare în picioare.
Tabloul e simplu. La categoria veteranilor, 35+, se întrec foști baschetbaliști, iar Paul Helcioiu este unul dintre “ai lui Mache”. Sunt și jucători cu părul cărunt și pielea încrețită de trecerea anilor. “Decanul” de vârstă în turneul găzduit de Park Lake are 61 de ani. Numele lui: Viorel Prioteasa. Colegul său din “The Rocks” poartă cu mândrie pe brațul stâng un tatuaj care spune singur povestea fiecărui jucător înscris în această divizie: o minge de baschet care sfâșie pielea și pare că vrea să treacă prin inelul de la 3,05 metri.
Mai departe, povestește Paul Helcioiu.
Ce face un câștigător de FIBA Europe Cup la turneul de baschet 3×3, veterani?
Mulțumesc în primul rând pentru invitația de a vorbi despre baschet. Este cea mai mare plăcere a mea! Referitor la întrebare, continui să mă simt bine, să fac ceea ce am iubit toată viața – baschetul. Îmi pare bine că prietenii m-au invitat să particip alături de ei la acest turneu. Am mai fost la turnee de 3 la 3 și anii trecuți. Tot timpul m-am simțit bine jucând.
Baschetul, este un sport din care te retragi, dar de care nu te poți lăsa niciodată?
Sută la sută. Cred că niciun sportiv de performanță nu a renunțat la sport, niciodată! Este și foarte bine să continui să faci sport dacă ai făcut sport de performanță.
Cine sunt “Mache și prietenii”?
“Mache” este Marian Georgescu. “Balaurul” Lăzărescu este un foarte bun prieten al lui Mache. Cei doi joacă în aceeași echipă în campionatul “Onoare”. Completează echipa “Manole”, cum îi spunem noi, Andrei Manolescu. Toți suntem foști baschetbaliști, toți activăm încă în campionatul “Onoare”, mergem și jucăm în fiecare weekend, nu putem sta fără baschet.
Un meci de 3 la 3 este ca…
O miuță. Eu îl descriu așa, tocmai pentru că am făcut sportul ăsta de performanță și jucam și la antrenamente 3 la 3. Așa le spuneam și atunci. Este un fel de a te deconecta: te simți bine, nu joci după sisteme – ceea ce îți dă posibilitatea să arăți ceea ce știi tu mai bine.
Cum ar arăta un meci de baschet 3 la 3 între foștii coechipieri ai lui Paul Helcioiu și foștii lui adversari?
Încă mai joacă foștii mei coechipieri, prin Liga Națională. Bogdan Popescu este campion european la baschet 3 la 3, așa că dacă aș juca împotriva lui, nu ar arăta prea bine meciul, pentru mine! Și ar fi foarte mari orgoliile! Dar… un all star-game de 3×3, cu două echipe, cred că ar arăta astfel: eu, în aceeași echipă cu Bogdan Popescu, cu Virgil Căruțașu și cu Claudiu Fometescu și, ca să echilibrăm, de partea cealaltă, pentru că am jucat și împreună, dar și unii împotriva celorlați, Cătălin Burlacu cu Virgil Stănescu, cu Adrian Voinescu și cu Levente Szijarto.
Și o echipă ideală de 3 la 3 formată din jucători străini alături de care ai evoluat?
De pe vremea mea i-aș pune în echipă pe Vladimir Kuzmanovic, cu Rashard Griffith – cu toate că e prea mare și ne-ar fi greu împotriva lui! Și un aruncător foarte bun – Ivan Krasic.
- Vladimir Kuzmanovic: jucător de origine sârbă, care a ales să reprezinte Macedonia, ajuns la Asesoft Ploiești în 2004; a făcut parte alăuri de Paul Helcioiu din echipa care a câștigat Eurochallenge Cup, fiind declarat MVP al finalei cu Lokomotiv Rostov.
- Rashard Griffith: un pivot american de 2,13 m din Chicago, care și-a încheiat cariera la Asesoft Ploiești. În 2007, la momentul în care super-starul american semna cu Ploieștiul, Griffith devena cel mai titrat baschetbalist ajuns în România. În CV-ul său se aflau: căştigarea Euroligii şi Cupei ULEB, titlul de campion in Turcia, Italia, Israel şi Porto Rico, sezoane în echipe precum Maccabi Tel Aviv (Israel), Tau Ceramica (Spania), Kinder Bologna şi Lottomatica Roma (Italia).
- Ivan Krasic: extremă de 2,01 m, recunoscut pentru aruncările de 3 puncte. A fost om de bază în campania europeană a Asesoftului, din 2004/2005, încheiată cu singurul trofeu european din baschetul românesc.
Mai spectaculoase meciurile de 3 la 3 sau cele 5 la 5?
Ambele sunt spectaculoase, dar la cum văd eu, meciurile de 3 la 3 sunt mult mai rapide, se desfășoară într-o mare viteză. La 5 la 5 sunt anumite momente în joc în care creează un spectacol aparte.
Când nu joacă baschet, ce face după retragere Paul Helcioiu?
Împreună cu soția am dezvoltat un business. Este pasiunea ei ceea ce facem, o susțin foarte tare, așa cum m-a susținut și ea pe mine în timpul carierei, când eram sportiv. Așa că aș spune că o ajut pe ea o jumătate din zi, cu cele două magazine de fashion și unul de accesorii, bijuterii, parfumuri pe care le avem, iar cealaltă jumătate de zi mi-o petrec alături de fiul meu, Vladimir. Are șapte ani și face scrimă: sabie, mai exact. Îi place foarte tare, iar când îl aduc la terenurile de baschet joacă tot timpul, îi place și lui foarte mult.
Cum a fost adaptarea la noul ritm, după retragere?
M-am adaptat destul de repede. Înainte de a lua hotărârea de a mă retrage m-am gândit foarte bine și cred că tocmai din motivul acesta nu au fost momente în care să îmi pară rău că m-am retras. Au fost câteva luni de adaptare, dar începusem deja să dezvoltăm acea afacere și m-am implicat de la început și în proiectul soției mele. De aceea, cred că a fost o adaptare ușoară.
În urmă cu 14 ani, Paul Helcioiu era pe teren la Cluj, în meciul România – Spania. În septembrie, va fi în tribună la meciul România – Spania, de la Eurobasket?
Nu cred că voi fi în tribună. Timpul nu prea îmi permite să fac deplasări lungi. Poate doar dacă ne organizăm ca și familie, să mergem cu toții.
Nu este vorba despre familia baschetului, nu?
Nu. Eu m-am retras cu totul din familia baschetului, în sensul în care nu am rămas în sistem. Îmi văd mai mult de familia mea.
