Bătălia pentru Jocurile Olimpice se încheie la Constanța cu Raiffeisen Bank 3×3 Streetplay, la City Park Mall

Raiffeisen Bank 3×3 Constanța Streetplay, ediția de iarnă, este ultimul turneu major organizat în România la care punctele adunate de jucători vor conta în duelul națiunilor pentru calificarea la Jocurile Olimpice, ediția Tokyo 2020. Evenimentul marca Sport Arena Streetball va avea loc în zilele de 26 și 27 octombrie în City Park Mall, este organizat de Asociația Județeană de Baschet Constanța.

Peste 200 de jucători vor participa la competiție, fiecare dintre ei urmând să puncteze pentru România în clasamentul FIBA 3×3. Ierarhia mondială pe națiuni, alcătuită în baza punctelor acumulate de jucătorii din fiecare țară în perioada 1 noiembrie 2018 – 1 noiembrie 2019, va fi principalul criteriu de calificare la turneul olimpic de baschet 3×3 de la Tokyo 2020.

Cu premii totale în valoare de peste 15.000 de lei și cu un premiu în bani la categoria de elită, Open Masculin, in valoare de 4500 lei, turneul de la Constanța se anunță unul extrem de puternic. Cei mai buni jucători de baschet 3×3 din țară sunt așteptați să-și reunească din nou forțele în echipele tradiționale.

Constănțenii au avut parte de activități baschetbalistice în toată săptămâna premergătoare evenimentului pe terenul special amenajat în incinta City Park Mall, care va găzdui competiția în acest weekend. Pe lângă meciurile de baschet vor avea loc numeroase concursuri pentru spectatori, momente de dans și majorete, invitați speciali și multe alte surprize.

Evenimentul este organizat de Asociatia Judeteana de Baschet Constanta în colaborare cu Sport Arena Streetball și City Park Mall și este susținut de: Raiffeisen Bank, Mastercard, Nike, Tissot, Douglas, Spartan, Horizon, Stirom Ltd., Hesperis Group, Ferma Stoian, Zizin, Radio România Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Primăria Municipiului Constanța. Powered by Kiss FM.

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.