ParkLake Shopping Center devine între 11 și 13 iulie scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente de baschet din România din 2025. Două competiții oficiale FIBA 3×3 – Women’s Series și Youth Nations League – vor aduce la București jucătoare de top mondial și cele mai promițătoare tinere talente U23 din Europa.
Evenimentul este organizat de Sport Arena Streetball, în parteneriat cu Clubul Sportiv Rapid București, și face parte din calendarul oficial FIBA 3×3. Accesul publicului este gratuit.
La trei ani de la precedentul eveniment, Bucureștiul este din nou parte din circuitul mondial profesionist feminin, FIBA 3×3 Women’s Series, alături de orașe precum Amsterdam, Viena, Baku, Jakarta, Edmonton, Bordeaux, sau Shanghai. Vor fi prezente la turneul găzduit de ParkLake Shopping Center 16 echipe din 15 țări, printre care și două echipe românești, Rapid București și Team Bucharest.
A jucat la Paris 2024 pentru Franța, acum joacă la Rapid
Rapid București a debutat în luna iunie în acest sezon, la turneul de la Viena, unde a încheiat pe locul trei, fiind una dintre surprizele competiției. A fost pentru prima dată în istoria de șase sezoane a competiției când o echipă care a reprezentat România a ajuns până în semifinale.
Din echipa bucureșteană face parte și Hortense Limouzin, care a evoluat anul trecut pentru Franța la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva din Hexagon are în palmares un titlu mondial și unul european. Alături de ea vor juca Alina Podar, Alexandra Bobar și lituanianca Martyna Petrenaite.
Pentru Team Bucharest vor evolua Sonia Cazacu, Alexandra Chițanu, Maria Militaru și Rafaela Stanciu.
Viitoarele staruri olimpice vin la București
Anul trecut fanii 3×3 din România au putut vedea pe viu una dintre cele mai promițătoare echipe din circuitul FIBA 3×3 Youth Nations League, cea a Germaniei, locul patru la Campionatele Mondiale de seniori din acest an.
Și în acest an spectacolul va fi la înălțime cu jucători în plină ascensiune. Vor fi prezente la București 12 echipe naționale din șase țări pentru competiția dedicată categoriei de vârstă sub 23 de ani: România, Ungaria, Franța, Marea Britanie, Portugalia și Italia.
Festival de sport urban în aer liber
Pe lângă meciurile de baschet 3×3 care vor avea loc în atriumul din interiorul ParkLake Shopping Center, fanii se vor putea bucura de un adevărat festival de sport urban în aer liber, cu activități sportive diverse, pentru toată familia.
Zona fanilor include jocuri tematice, unde se vor organiza concursuri cu premii, o zonă de jocuri pe consolă, un teren de volei și alte activități.
De asemenea în pauzele dintre meciuri, pe terenul central, dar și în zona fanilor vor avea loc numeroase momente de entertainment, cu trupe de dans, majorete și artiști ai Circului Metropolitan București.
Evenimentul din ParkLake Shopping Center este organizat de Sport Arena Streetball în parteneriat cu CS Rapid București și este susținut de către BCR, Mastercard, Nike, BCR Leasingm Tissot, Horizon, Kandia, Porsche Inter Auto, Pep & Pepper și Federația Română de Baschet.