Un strop de “Rojas” pentru European: Spania se duelează cu Serbia, în grupe, pentru al doilea an la rând

Spania, locul opt pe lista capilor de serie pentru Campionatul European, ia startul la București sperând că va reuși să depășească, în sfârșit, faza sferturilor de finală în întrecerea continentală. Cu procentaj de prezență sută la sută la Europene și reușind, de fiecare dată, să treacă de grupe, Spania se întâlnește, pentru al doilea an la rând, cu Serbia lui Dusan Bulut în faza non-eliminatorie, a grupelor.

Construită pe axa Catalonia – Malaga, naționala masculină a Spaniei aduce o picătură de pasiune latină în mixul FIBA 3×3 Europe Cup.

Veteranul echipei, Jose Rojas Martin, este un jucător versatil, călit în cele mai importante centre baschetbalistice din Malaga, cu cinci sezoane disputate în World Tour, între 2012 și 2016. Un prieten vechi al turneelor Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, campion în 2014 și vicecampion în 2015, Jose a început baschetul la șase ani. Extremă defensivă la început de carieră, ibericul și-a schimbat stilul de joc din cauza accidentărilor, favorizând din ce în ce mai mult aruncările din afara semicercului.

Interesant este că 10 dintre cei 12 baschetbaliști care vor evolua în Grupa A la FIBA Europe Cup au împlinit deja 30 de ani, Bosnia fiind singura în rosterul căreia se regăsesc și câte un sportiv de 25 ani (Nikola Budic) și, respectiv, 27 ani (Nedim Mustafica).

Cel mai bun jucător în clasamentul individual: Pedro Cuesta, locul 306

Rezultate la CE de baschet 3×3: locul 7 în 2014, locul 6 în 2016, locul 8 în 2017

 Jucători: Xavier Guirao Majo (31 ani, 1,90 m), Sergio Pino Capdevila (31 ani, 1,98 m), Jose Rojas Martin (36 ani, 1,98 m) și Ismael Sanchez Reina (35 ani, 1,95 m)

Grupa A, alături de Serbia și Bosnia-Herțegovina

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.