“Cu băieții ăstia jucăm noi. Îi știți?”. Un jucător înscris la categoria Open vorbea mai mult decât oricare altul la Nike 3×3 Challenge, turneul marca Sport Arena Streetball care a dat startul sezonului de baschet 3×3 în România. Vorbea mult pe teren, coordonând mișcările celor doi coechipieri pe durata atacurilor de 12 secunde. Vorbea și mai mult de lângă scaunul de odihnă, în cele câteva zeci de secunde în care ceda locul în teren, fără a lua însă loc. Continua să vorbească și la marginea terenului, după terminarea meciului de zece minute. Și explica: “poți să stai și la blocaj, te întorci invers!”. Și „Atac-apărare, atac-apărare, fără oprire!”. Și „Ai 100 kg, nu poate să te împingă așa. Atenție!”.
Numele lui: Hristu Șapera. La câteva zile după ce pusese punct sezonului de Liga Națională de baschet, oprit cu BCM U Pitești în sferturi, lăsase acasă costumul impecabil, sobru, pentru un șort albastru și pentru maioul oficial de 3×3, Nike, lejer. Este deja tradiție. Pentru că dragul de baschet nu intră și el în vacanță. “Întotdeauna, după sezonul de Liga Națională vin pe terenul de 3 la 3, revin acolo unde am învățat să joc baschet. Revin mereu cu plăcere și cu bucurie”, spune “Șapi”.
A intrat în competiția Open alături de trei copii. Cristian Popa, Marius Ciotlauș, jucătorul lui Dinamo, și Luca Paraschiv. Toți sub 20 de ani. Și acceptă o provocare 3×3. De întrebări.
Prima triplă: ce câștigă un tânăr baschetbalist atunci când vine pe terenul cu un coș, unde sistemul este lăsat dincolo de linia terenului.
Să spunem că antrenorul Hristu Șapera nu a luat vacanță, îi pregătește și îi crește acum pe juniori?
(n. Râde) este un mod plăcut de a antrena. Încerc să transmit din experiența mea baschetbalistică, mai ales – în acest caz – din experiența mea de jucător de 3 la 3, lucrurile importante, pentru a le putea face și ei așa cum trebuie.
De ce se numește echipa “Popa și ai lui”, nu “Șapi și ai lui”?
Pentru că, așa cum e normal, ei s-au ocupat de înscriere, este echipa lor. Mă rog, mai mult sau mai puțin contează numele, mai mult contează identitatea echipei: cât de intens joci și cât ești de concentrat. Ei sunt niște copii talentați, știam că ei vor face echipă și am ales să îi sun, să mă interesez, să joc cu ei, tocmai pentru a-i învăța câte ceva din ceea ce trebuie să facă pe terenul de 3 la 3. Sunt în primul an în care joacă la turneul Open, adică au trecut de categoria de juniori, de aceea cred că este un avantaj pentru ei faptul că joacă cu mine, și, de ce nu, și pentru mine, pentru că ei pot să alerge mai mult.
Care sunt beneficiile pentru jocul de 5 la 5 pe care le poate obține un tânăr jucător care vine la 3 la 3?
Există beneficii foarte mari. Jocul de 3×3 se bazează foarte mult pe înțelegerea situațiilor de joc, atât în atac, cât și în defensivă. E nevoie de un IQ baschetbalistic foarte ridicat și cred că îi învață pe jucători să ia decizia corectă într-un timp mai scurt, într-un mediu în care au posibilitatea să facă acest lucru. Există mai multe spații, dar în același timp trebuie să fii mult mai inteligent și mult mai activ din punct de vedere mental.
A doua triplă: “concurența este mult mai mare într-un meci de 3 la 3, pentru că sunt mai multe posesii, posesii importante”
De unde vine farmecul baschetului 3 la 3?
Este o luptă continuă, în care întotdeauna trebuie să fii mai bun decât adversarul. Este o luptă cu foarte multe dueluri unu la unu, pe care trebuie să le câștigi și cred că, aici, concurența și competitivitatea sunt mult mai mari, într-un meci de 3 la 3, pentru că sunt mai multe posesii, mult mai multe posesii importante și rezultatul se poate schimba foarte repede. Dar, baschetul 5 la 5 este mai complex.
O regulă pe care ai vrea să o vezi în jocul cinci contra cinci?
O să spun o caracteristică a jocului de 3 la 3 pe care mi-ar plăcea să o regăsesc mai des în baschetul în cinci: competitivitatea și acest duel permanent cu adversarul.
Unde sunt arbitrajele mai corecte: în 3×3 sau 5×5?
Eu atât spun: am făcut foarte multe lucruri în baschet, am fost și antrenor și jucător, am dat și cele mai multe puncte, am fost și manager. Dar arbitrajul este singurul lucru din baschet pe care nu pot să îl fac! Este greu.
Tripla finală: dream team 3×3. “Toni Alexe ar fi fost sclipitor, extrem de potrivit pentru acest tip de joc”
Fizic, este mai solicitant un sfert din Liga Națională de baschet sau cele 10 minute ale unui meci de 3×3?
Sunt tipuri de efort diferit. La 3×3 este nevoie de rezistență foarte mare în regim de forță, la 5 la 5 este rezistență în regim de viteză. Este un pic diferit, dar amândouă sunt extrem de solicitante. Deci, le-aș pune cam la același nivel.
Cum ar arăta echipa de 3×3 a antrenorilor din liga Națională?
Noi ar trebui să ne pensionăm (n. râde). Să ne ocupăm de antrenat, nu să jucăm. Dar, sunt destui foști jucători de baschet. Ar fi destui care ar putea juca.
Cum ar arăta un dream-team de 3×3 al foșților internaționali români de după ’90?
Nu am prins foarte mult din jocul celor vechi, dar cred că Petre Brănișteanu ar fi fost un senzațional jucător de 3 la 3, așa cum a fost și un excelent jucător de 5 la 5. Dintre jucătorii pe care i-am prins eu, cu siguranță Toni Alexe ar fi fost sclipitor, extrem de potrivit pentru acest tip de joc. Eu, din păcate, nu l-am cunoscut, am jucat doar două minute pe teren cu el, dar avea spiritul acesta. Cătălin Burlacu este, de asemenea, un jucător care se potrivește foarte bine și sigur mai sunt. Silvășan, de ce nu? Un aruncător foarte bun…
