Ordinea e aleatoare. Sau aleatorie. Whatever works for you.
Pentru acum mulți ani. Pentru Sport Arena și oamenii that helped build it, fie ei patroni, lucrători, jucători, spectatori.
Pentru toți cei cu care am stat până la răsărit, jucând, povestind, râzând, certându-ne, împărțind ultima bere și ultima țigară.
Pentru toți cei care au pus muzică, la cerere sau fără să fie cerută.
Pentru toți cei care au dansat pe teren.
Pentru toți cei care s-au certat și s-au împăcat sau cei care s-au împăcat fără ca măcar să se fi certat.
Pentru toate meciurile mișto.
Pentru La Jăratic.
Pentru colegi și colege de echipă. Aceiași, întotdeauna.
Pentru oameni pe care i-ai ales și cu care ai decis să stick through thick and thin.
Pentru toți cei care nu mai pot și încă vin să joace.
Pentru toți cei care mai pot și vin să joace.
Pentru toți copiii care au crescut la Sport Arena și vin în continuare.
Pentru toți cei care au făcut copii și vin în continuare. Și pentru ăia care au făcut și nu mai vin.
Pentru toți cei care au divorțat, s-au însurat din nou și vin în continuare.
Pentru toți ăia care nici nu s-au însurat, nici nu au făcut copii.
Pentru toți pe care i-am văzut albind la Sport Arena.
Pentru Savu, Rogojan, pentru Leneși, pentru Ghizdăreanu, pentru sârbii care veneau pe vremuri, când nu era pe puncte.
Pentru meciul în care Verde, Dani și Spahiu i-au bătut pe sârbi.
Pentru cinci la cinciul de după, în chiloți.
Pentru Șarpele pe dezbrăcate.
Pentru Mădălin.
Pentru Kadour.
Pentru Guy.
Pentru European Dunk Contest.
Pentru vremea când la open feminin erau 16 echipe.
Pentru vremea când nu se mergea în Centrul Vechi.
Pentru vremea când n-am fost la Incubus că am rămas la Sport Arena.
Pentru vremea când nu mă duceam acasă trei zile la rând, că era mișto la Sport Arena.
Pentru Costel, că era de acord cu ce muzică puneam.
Pentru genunchii distruși în nenumărate rânduri ai lui Petre.
Pentru Bobiță. Pentru Sonia, Codreanu, Marinică, Rasty, pe care i-am văzut crescând.
Pentru Picioruș și Pictoraș, care se certau. Se ceartă și acum, dar mai rar.
Pentru Santana și gura lui până la urechi.
Pentru toate meciurile câștigate.
Pentru toate meciurile pierdute.
Pentru toți pentru care îmi plăcea să stau de vorbă. Și pentru ăia pe care îi uram.
Pentru aspersorul de pe vremuri.
Pentru jucat la 40 de grade.
Pentru vremea când oamenii glumeau.
Pentru vremea când se stătea pe teren.
Pentru FIBA fans și NBA fans.
Pentru Choco Loco, indiferent cât de beți erau.
Pentru toate perechile de adidași mărimea 45 pe care le-am câștigat.
Pentru copiii care au devenit oameni ok.
Pentru toți jucătorii “profesioniști” care au trecut vreodată pe acolo și au revenit.
Pentru vremea când se juca de plăcere.
Pentru vremea când ne plăcea să fim împreună.
Pentru vremea când ne lega baschetul.
Pentru toți cei care nu au uitat.
Pentru toți cei care nu au renunțat.
Pentru toți cei care nu s-au plafonat.
Pentru toți cei care și-au ținut copilul din ei aproape.
Pentru toți cei care își aduc copiii acolo.
Pentru copiii tuturor celor care au jucat la Sport Arena și acum joacă și ei.
Pentru cei care au înțeles că, uneori, colegul de echipă îți e și mamă, și tată.
Pentru toți partenerii de viață ai alora care au înțeles asta și care au înțeles, la rândul lor, asta.
Pentru toți copiii ăia dezamăgiți de cum îi răsplătește sportul ăsta.
Pentru toți copiii care vin la Sport Arena fiindcă, în ciuda dezamăgirilor, le place să joace.
Pentru toți ăia care nu se gândesc la premii. Vin fiindcă îi mănâncă palmele și picioarele de dorul de-a juca.
Pentru reflexul condiționat când vezi o minge de baschet.
Pentru toți cei care încă mă mai surprind.
Pentru că încă există copii care știu și pot. Pentru că e păcat de ei. Pentru că oamenii nu sunt marfă. Pentru că Sport Arena nu e antiteza 5 la 5. Locul în care primești ce nu primești acolo. Sport Arena is a playground. And heaven is indeed a playground.
Pentru Sport Arena. Unde e ca în viață. Câștigi, pierzi, mergi mai departe. Sau nu, fiindcă nu vrei.
Pentru toți cei al căror nume nu l-am menționat și nici nu s-au simțit incluși în vreo categorie.
