Evolutie impresionantă! România avansează în sferturi la FIBA 3×3 Europe Cup

Naționala feminină a României s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de baschet 3×3, de pe primul loc în grupa C, cu două victorii obținute sâmbătă, într-o atmosferă de vis la Circul Metropolitan București. Competiția continuă duminică, începând cu ora 12:50, iar tricolorele revin în arenă de la ora 15:15.

Tricolorele au dominat startul primului duel, cu Serbia, și au reușit apoi să mențină intact avantajul, pentru un categoric 22-9. În ultimul meci din programul zilei, Ancuța Stoenescu, Gabriela Mărginean, Sonia Ursu și Gabriela Irimia au obținut o nouă victorie, după o luptă veritabilă, cu evoluție a scorului extrem de strânsă, împotriva Olandei, medaliata cu bronz de la FIBA 3×3 Europe Cup 2017, pe care și-au adjudecat-o în final cu 18-13.

Este o calificare binemeritată, A fost frumos, dar nu puteam fără public. Ne știm pe noi. Publicul ne-a ajutat. Primul meci a părut mai ușor? Nimic nu este lejer în 3×3, vă spun eu. Chiar dacă arată puțin lejer, este un sport extrem în care mori în zece minute! Dar, să jucăm acasă este ceva incredibil. Energia pe care o primim de la public nu o găsim nicăieri, nici la noi înăuntru. E altceva. Iar la Circ, este un eveniment epic. Nu s-a mai făcut niciodată și e frumos că am făcut-o noi„, a tras concluziile „la cald”, după calificare, Gabriela Mărginean.

Câștigarea Grupei C duce România la un duel în sferturi cu Ucraina, cap de serie numărul unu la tragerea la sorți. Medaliată la penultimele două ediții ale Campionatelor Mondiale de baschet 3×3, din 2016 și 2017, naționala feminină a țării vecine ocupă locul secund în FIBA Federation Ranking, însă, în arena Circului, după o victorie 21-11 în fața Elveției, Ucraina a pierdut cu Spania, 15-17. Ibericele au câștigat, astfel, Grupa A și vor înfrunta în sferturi Olanda.

Respectăm echipa și valorile individuale. Când intrăm pe teren, intrăm cu mentalitatea de a câștiga, nu ne uităm la reputație. Va fi greu și avem, din nou, nevoie de public„, a transmis Gabi Mărginean, principala marcatoare a României în faza grupelor, cu 13 puncte înscrise.

Pe tabloul feminin, Ungaria este singura dintre primele opt favorite care nu a trecut de faza grupelor, la capătul meciurilor de vineri și sâmbătă. Principala marcatoare în Grupe pe tabloul feminin a fost elvețianca Marielle Giroud (20 puncte), însă echipa sa nu a obținut biletul pentru sferturi. Anna Olkhovyk (Ucraina, 18 puncte) şi Mamignan Toure (16 puncte) completează topul scorerilor la feminin.

Tabloul sferturilor, la feminin (se joacă duminică):

  • Spania (#8) – Olanda (#3), ora 12:50
  • Italia (#5) – Cehia (#7), ora 13:15
  • Franța (#2) – Belgia (#12), ora 14:50
  • România (#6) – Ucraina (#1), ora 15:15

Pe tabloul masculin, favoritele grupelor B și D s-au impus, sâmbătă, fără emoții, cinci dintre cele șase partide programate încheindu-se înainte de expirarea celor 10 minute prevăzute de regulament.

Slovenia, echipa care a jucat toate finalele din scurta istorie a Campionatelor Europene de baschet 3×3, a debutat perfect și la ediția 2018, învingând Elveția cu 21-16 și, apoi, medaliata cu bronz mondial, Franța, cu 22-12. Rusia, locul 4 pe lista capilor de serie, a avansat în sferturi, chiar dacă a obținut o singură victorie în grupă, fiind învinsă de Belgia (15-16). Polonia și Franța, capi de serie 5 și, repsectiv, 7, au completat tabloul sferturilor de finală, acolo unde au ajuns 7 dintre primele 8 favorite – mai puțin România (cap de serie 6), al cărei loc în sferturi a fost luat de Ungaria.

Cu 19 puncte înscrise, rusul Shalva Shatashvili a preluat conducerea în topul scorerilor, la finalul tuturor meciurilor din faza grupelor, podiumul fiind completat de slovenul Adin Kavgic și de polonezul Micyhael Hicks.

Tabloul sferturilor, la masculin (se joacă duminică):

  • Serbia (#1) – Ungaria (#11), ora 13:40
  • Rusia (#4) – Franța (#7), ora 14:05
  • Slovenia (#2) – Polonia (#5), ora 15:40

Letonia (#3) – Spania (#8), ora 16:05

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.