Demonstrația Acvilelor în ziua a doua la Băneasa Streetball

Naționala feminină de 3×3 a României s-a reunit în formulă completă la Băneasa Streetball. Gabi Mărginean s-a alăturat trio-ului format din Andra Haas, Anca Șipoș și Sonia Ursu pentru un test înainte de Campionatul European de la Amsterdam, din weekendul  7-9 iulie.

Într-o zi toridă, care i-a amintit baschetbalistei din Cluj de turnirul de la Baku, acolo unde până și mingea părea că se topește la 42 de grade Celsius, iar Gabi mai că ar fi cerut un time-out de vreo două zile pentru recuperare, cvartetul care câștiga argintul la ediția 2016 a Europenelor – aka “Acvilele” în competiția de la Băneasa Shopping City, a înregistrat două victorii la Open Feminin – 21-9 împotriva reginelor de la “Queens” și 19-7 cu “Earthquake”, plus un succes la masa verde în meciul contra “Q”.

Cred că naționala de 3×3 a României este pregătită de Europene. Eu nu am putut merge la calificări, fetele au mers, dar cred că lupta aceea le-a prins bine: au fost meciuri grele,  care le-au pregătit pentru ceea ce urmează – o grupă foarte grea. Trei echipe din Top 4 de anul trecut (n.r. – Ungaria, România și Elvetia) sunt în aceeași grupă de foc. Cred că suntem pregătite și suntem foarte determinate, știind că am pierdut anul trecut, acasă, în finală”, a spus Gabriela Mărginean.

Chiar și pe cod roșu de caniculă, “Acvilele” au avut zâmbetul poe buze, mai mult, au ajutat-o și pe Geanina Corondan, vedeta TVR1, să trimită mingea prin inelul de baschet în cadrul provocării lansate de Pegas și la capătul căreia carismatica dirigă de la “Școala Vedetelor” a plecat acasă cu o bicicletă.

Gabi a dat start sezonului de 3×3 în etapa a patra a circuitului național de baschet 3×3 Sport Arena Streetball Tour 2017, mult mai târziu decât colegele ei, însă acest lucru nu s-a simțit sâmbătă. “Este ca și cum nu aș fi plecat. De doi-trei ani jucăm împreună, nu este mare diferență. Mă bucur că au reușit să se califice, știu că a fost greu, dar sunt mândră de ele”, explică singura jucătoare de baschet din România draftată în campionatul profesionist de baschet din SUA.

FIBA a schimbat strategia în ceea ce privește turneul final de pe “bătrânul continent”: dacă primele două ediții s-au disputat la doi ani distanță, acum întrecerea  a devenit una anuală. Iar Mărginean, Șipoș, Haas și Ursu vor încerca să își apere în Olanda argintul câștigat la București, în 2016. România și-a asigurat biletele pentru FIBA 3×3 Europe Cup cu un loc patru în Andorra, la turneul de calificare.

Cum e să ai de apărat un argint? “Greu”, admite Gabi Mărginean. “Presiune este clar, dar cred că cea mai mare presiune vine de la noi, pentru că știm că puteam mai bine și la primul Campionat European, și la Jocurile Europene din Baku. Anul trecut a fost frumos, o realizare imensă pentru noi și pentru baschetul românesc, dar acum presiunea vine mai mult din partea noastră, nu din cauza argintului de anul trecut”.

După două ediții disputate la București, lucrurile se schimbă puțin pentru naționala Romțniei. “3 la 3-ul este frumos oricum. Este frumos să avem fanii în spatele nostru – este ceva incredibil, dar suntem obișnuite și pregătite și pentru meciurile în deplasare: am jucat și calificări anii trecuți, avem competiții în picioare pe teren neutru. Va fi mult mai greu, clar – pentru că este mai bine să joci acasă, cu fanii tăi, dar pentru rezultat nu va fi o diferență chiar atât de mare”, trage concluzia Gabi Mărginean.

Campioanele celor șapte categorii de la Băneasa Streetball se vor decide duminică.

Citește și:

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.